Deputatul PSD de Suceava Emanuel Havrici a ținut să-i transmită deputatului PNL Bogdan Gheorghiu că nu doar parlamentarii liberali au susținut și au solicitat finanțarea lucrărilor la pârtia de schi de pe Rarău, din Câmpulung Moldovenesc.Emanuel Havrici a declarat că deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a afirmat despre el, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că ar încerca să își aroge meritele pentru finanțarea integrală a pârtiei de schi de la Câmpulung Moldovenesc.
„Mă văd nevoit să îi răspund domnului deputat, căruia nu doresc neapărat să îi fiu simpatic, ci doar să fiu corect. Bogdan Gheorghiu minte prin omisiune atunci când susține că doar parlamentarii PNL au susținut amendamentul la legea bugetului pe 2017 privind alocarea de fonduri pentru pârtia de schi, având în vedere că toți parlamentarii de Suceava au susținut prin vot amendamentul”, a spus deputatul PSD de Suceava. El a precizat că, din nefericire, amendamentul cu privire la alocarea de fonduri pentru pârtia de pe Rarău a fost respins de plen. „Prin urmare deputatul PNL minte din nou când afirmă că banii au venit la Câmpulung Moldovenesc în urma acestui demers”, a afirmat Havrici.
Deputatul social-democrat a explicat că ulterior, în cadrul grupului parlamentar PSD, în prezența ministrului Turismului, atât el, ca deputat de zonă, cât și președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, au insistat asupra importanței continuării lucrărilor, pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc fiind considerată un obiectiv important pentru dezvoltarea economică a zonei.
„Decizia guvernului PSD, repet, PSD, a fost salutată de primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, care a transmis mulțumiri publice pentru sprijinul acordat. Doar domnul Gheorghiu mai crede că tot ce se întâmplă în județul Suceava este opera domnului Gheorghe Flutur. Și fac un apel la domnul deputat Bogdan Gheorghiu ca în momentul când mai are astfel de intervenții să se documenteze mai bine”, a declarat Emanuel Havrici.
El a ținut să-l mai informeze pe Bogdan Gheorghiu că în zona Câmpulung Moldovenesc mai sunt și alte obiective importante pe care social-democrații le susțin pentru a fi realizate, necesare pentru dezvoltarea zonei, iar PSD va fi un partener corect cu toți cetățenii, indiferent de interesele politice.
Reacție
Havrici îi transmite deputatului PNL Bogdan Gheorghiu că nu doar parlamentarii liberali au susținut finanțarea pârtiei de pe Rarău






