Ministrul desemnat al Culturii, liberalul Puiu Hașotti, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în jumătate de oră va depune la Palatul Victoria declarația cerută de către președintele Traian Băsescu privind teza sa de doctorat, apreciind că solicitarea este „inedită și amuzantă”.
„În jumătate de oră depun declarația la Palatul Victoria. Este o solicitare inedită și amuzantă”, a declarat Hașotti pentru MEDIAFAX.
El a mai precizat că va depune declarația „cu zâmbetul pe buze”.
Președintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta, joi, într-o scrisoare, ca ministrul desemnat Puiu Hașotti să declare pe propria răspundere că teza de doctorat a acestuia și celelalte opere științifice nu constituie plagiat.
Președinția informează că ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Puiu Hașotti în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național va avea loc la Palatul Cotroceni, luni, 25 iunie, la ora 19.00.
„Luând în considerare recentele incidente cu privire la posibilele acte de plagiat de care sunt acuzați o parte dintre membrii Executivului și impactul major negativ asupra României în plan intern și internațional generat de existența unor astfel de suspiciuni, președintele României, domnul Traian Băsescu, i-a solicitat joi, 21 iunie a.c., într-o scrisoare, prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor Ponta, să transmită, până la data depunerii jurământului de învestitură, o declarație pe propria răspundere a ministrului desemnat, domnul Puiu Hașotti, care să ateste că teza sa de doctorat și celelalte opere științifice nu constituie plagiat”, precizează Președinția.
Premierul Victor Ponta a transmis Președinției numai propunerea de numire a lui Puiu Hașotti pentru postul de ministru al Culturii, Liviu Pop urmând să mai ocupe postul de ministru interimar al Educației, în limita celor 45 de zile legale, pentru finalizarea examenului de Bacalaureat.
În vârstă de 59 de ani, Puiu Hașotti este liderul grupului PNL din Senat și vicepreședinte al formațiunii liberale.
El a fost deputat în legislaturile 1996-2000 și 2000-2004, iar din 2004 este senator.
Puiu Hașotti este membru al Comisiei de cultură din Senat.
În perioda 1976-1996, Hașotti a fost, pe rând, muzeograf, muzeograf principal, cercetător principal. De asemenea, în perioada 1990-1995, el a fost consilier la Inspectoratul Județean pentru Cultură Constanța. Din 1990, Hașotti este și lector și conferențiar la Facultatea de Istorie a Universității Ovidius Constanța.
Puiu Hașotti este absolvent al Facultății de Istorie a Universității București, iar din anul 1995 este doctor în științe istorice.
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.
Președintele Traian Băsescu a făcut referiri ironice, în câteva rânduri, săptămâna trecută, în legătură cu calitatea de doctor în drept a premierului Victor Ponta. Băsescu l-a criticat pe premierul Victor Ponta că nu l-a anunțat, măcar telefonic, înainte de ședința de Guvern, despre mutarea ICR de sub coordonarea șefului statului, afirmând că aceasta denotă o lipsă de respect, și adăugând: „Când ești doctor în drept, ești tare. Dottore!”.
Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că va renunța la titlul de doctor dacă se va stabili, de către comisia de specialitate de la Ministerul Educației, că a greșit trecând la sfârșitul tezei de doctorat autorii din care a citat la bibliografie, și nu în subsolul paginii.
„Mă prezint la comisia de specialitate de la Ministerul Educației. Sunt gata să dau toate explicațiile necesare. Sunt gata să răspund dacă trebuia să pun la subsolul paginii bibliografia”, a spus Ponta.
El a spus că nu știe care este sancțiunea pentru o astfel de greșeală și a precizat că va întreba comisia de specialitate.