Liderul senatorilor PNL, Puiu Hașotti, a declarat, marți, la RFI, că discuția despre modificarea Constituției este o „diversiune” a președintelui Traian Băsescu, întrucât pentru cuplarea prezidențialelor cu parlamentarele șeful statului ar trebui să renunțe la doi ani de mandat, nu la unul.
„Discuția despre Constituție este o diversiune, în opinia mea. Toată lumea știe că nu se va revizui Constituția cel puțin în termenii pe care și-i dorește președintele Traian Băsescu. Și oricum, nu cred că se va revizui până la alegerile parlamentare”, a declarat liderul senatorilor liberali.
Președintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, la TVR 1, în contextul discuțiilor despre o eventuală modificare a Constituției, că ar fi dispus să-i fie scurtat mandatul prezidențial chiar și cu un an dacă rezultatul ar fi scăderea numărului de alegeri, prea mare în acest moment, în opinia sa. „Am considerat că mai sunt lucruri care trebuie adaptate în Constituție. Acest subiect – revenirea la un mandat prezidențial de patru ani – este generat de realitățile politice din România”, a spus președintele Băsescu, arătând că în România au loc „într-un an alegeri locale, într-un alt an alegeri europarlamentare, într-un alt an alegeri parlamentare și într-un alt an alegeri prezidențiale”.
Puiu Hașotti a declarat însă că Băsescu ar trebui să renunțe la doi ani, nu unul. „Nicidecum nu poate fi vorba ca președintele Traian Băsescu să renunțe la un an de președinție. Dacă faceți o simplă socoteală, trebuie să renunțe la doi ani și această chestiune nu se va întâmpla, pentru că mandatul actual se termină în 2014, iar alegeri parlamentare sunt în 2012. Dacă ar fi să judecăm, cuplate alegeri parlamentare cu alegeri prezidențiale s-ar desfășura în anul 2024, asta pentru a fi cinstiți”, explică senatorul PNL.
Hașotti spune pe de altă parte că modificarea legii fundamentale ar trebui să prevadă desființarea Curții Constituționale, pentru că Parlamentul României a devenit „tricameral”, în opinia sa: „Dacă ar fi să desființăm ceva, n-ar trebui să desființăm o Cameră a Parlamentului, ci chiar Curtea Constituțională și să ne imaginăm cum la Înalta Curte de Casație și Justiție există o instanță, care să judece constituționalitatea unor legi, să-și dea cu părerea, așa cum era până în 2002. Nu sunt ironic, vorbesc foarte serios, cred că viitoarea Constituție trebuie să prevadă desființarea Curții Constituționale și înființarea unei instanțe superioare la ICCJ. Curtea Constituțională a devenit în ultimii principala Cameră legiuitoare. Parlamentul României este un Parlament tricameral, în care CC, în mod aberant uneori este chemată să judece constituționalitatea unor acte normative”.
Liderul senatorilor liberali propune de asemenea întărirea rolului Parlamentului. „Eu văd modificarea Constituției cu un Parlament mult mai puternic, cu diferențierea mult mai accentuată a atribuțiilor celor două Camere. De exemplu, mă gândesc la un Senat, care să fie responsabil cu politica externă și să fie reprezentantul comunităților locale și o Cameră a Deputaților, care să fie for legiuitor pentru celelalte domenii. Dar aici, sigur că se poate negocia”, conchide Puiu Hașotti.