Nemulțumire

Harșovschi acuză consilierii locali PSD că au votat împotriva locuitorilor cartierului Obcini



Harșovschi susține că reprezentanții PSD din CL Suceava au votat împotriva cetățenilor din Obcini
Harșovschi susține că reprezentanții PSD din CL Suceava au votat împotriva cetățenilor din Obcini

Liderul reprezentanților PNL din Consiliul Local Suceava, Lucian Harșovschi, i-a acuzat pe consilierii suceveni ai PSD că au votat în ședința de joi împotriva locuitorilor din cartierul Obcini atunci când au respins proiectul propus de liberali pentru înființarea unei grădinițe în actualul sediul al Agenției de Protecția Mediului. Lucian Harșovschi a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în campania electorală pentru prezidențiale, primarul Ion Lungu promitea alături de liderul Organizației Municipale Suceava a PSD, senatorul Ovidiu Donțu, că va sprijini înființarea unei grădinițe în cartierul Obcini, însă proiectul inițiat de liberali nu a fost aprobat de „PSD și alianța socialistă”. „Consilierii PSD au votat împotriva cetățenilor din cartierul Obcini pentru că acolo este nevoie nu de o grădiniță, ci de mai multe, însă avem un singur spațiu adecvat pentru această activitate, și anume clădirea în care funcționează Agenția de Protecție a Mediului”, a arătat Lucian Harșovschi. El a adăugat că această clădire a fost construită inițial pentru a avea destinația de grădiniță, astfel încât în momentul de față cheltuielile pentru amenajarea în acest scop nu ar fi foarte ridicate. Harșovschi a amintit că în cartierul Obcini există o singură grădiniță, cu program normal, în care învață 330 de copii.
Lucian Harșovschi a prezentat „lista rușinii” cu numele consilierilor PSD care au votat împotriva proiectului propus de PNL de a deschide o grădiniță în sediul APM Suceava.
„Nu e normal să promiți ceva în campania electorală, inclusiv în școli, și să spui că ai soluții, și când ești pus în fața faptului împlinit, să votezi împotrivă. Așa au votat consilierii PSD și majoritatea formată în jurul acestora. Au votat împotriva cetățenilor din cartierul Obcini”, a subliniat liderul consilierilor locali PNL.
El a arătat că liberalii nu își doresc să desființeze instituții, așa cum au fost acuzați, având în vedere că PNL a propus ca sediul APM Suceava să fie mutat în clădirea Centrului Militar Județean, așa cum s-a procedat și în cazul Arhivelor Naționale. Lucian Harșovschi a ținut să precizeze că în problema unei noi grădinițe din Obcini ar exista și „un interes patrimonial”, având în vedere că o altă propunere ar fi achiziționarea unei clădiri private, cu o sumă de peste 330.000 de euro. „Asta în detrimentul unei clădiri care necesită foarte puține amenajări. Și lucrurile mergeau pe un făgaș normal. Se obținea aprobarea pentru a prelua această clădire, la începutul anului viitor prindeam în buget banii pentru renovările minime necesare, iar din luna septembrie a anului viitor putea funcționa ca grădiniță. Acum lucrurile sunt îngreunate, însă vreau să-i asigur pe suceveni că în continuare vom promova acest proiect și până la urmă vom reuși, pentru că este nevoie de o grădiniță în cartierul Obcini”, a declarat Lucian Harșovschi.
Pe de altă parte, făcând referire la ultima ședință a Consiliului Local, Harșovschi a amintit și de problemele legate de Termica Suceava, subliniind că „dacă lucrurile care se întâmplă acolo sunt știute de o persoană, atunci sunt știute de primarul actual Ion Lungu”. El a arătat că Ion Lungu a declarat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale că singurul care sprijină rezolvarea problemelor de la Termica este premierul Victor Ponta. În aceste condiții, Lucian Harșovschi a amintit că Ion Lungu a fost mandatat de consilierii locali să meargă la Guvern pentru a obține aprobările necesare în vederea înființării unui serviciu de termoficare în cadrul Primăriei în vederea angajării a 157 de salariați de la Termica Suceava. „Noi nu am făcut altceva decât să-l mandatăm pe Ion Lungu să se ducă la București, la Guvern și la prietenul domniei sale, Victor Ponta, pentru a debloca situația și pentru a avea un serviciu în cadrul primăriei în care să putem prelua niște oameni de la Termica, în așa fel încât sucevenii să plătească un preț corect, dar cât mai mic pentru agentul termic”, a spus Harșovschi. El a adăugat că primarul Ion Lungu are la dispoziție 30 de zile pentru a obține soluția pentru înființarea acestui nou serviciu de termoficare.



Recomandări