Sosiți în Londra pentru premiera europeană a celui de-al cincilea film din seria Harry Potter, „The Order of the Phoenix”, tinerii care au dat viață personajelor interesate de vrăji au impresionat pe toată lumea. Emma Watson, Daniel Radcliffe și restul actorilor au zâmbit frumos în fața camerelor de fotografiat, în ciuda ploii torențiale de afară.
Admiratorii adunați au strigat „Harry” cu câteva ore înainte ca starul, în vârstă de 17 ani, să își facă apariția. Așteptarea însă a meritat din plin, cel puțin pentru domnișoare. „Nu am o prietenă, dar sper să îmi fac una cât de curând”, îl citează Daily Mail pe actorul principal. „Mă uit în special după o roșcată pe care am văzut-o în mulțime și abia aștept să îi dau un autograf”, a adăugat Radcliffe. Întrebat dacă din declarația lui se înțelege că preferă roșcatele, Daniel a răspuns elegant, având grijă să își mulțumească toate admiratoarele. „Îmi plac toate fetele, serios”.
Interpretul lui Harry Potter nu a fost lipsit de prezențe feminine nici pe covorul roșu, tinerele actrițe din film făcându-și și ele apariția. Îmbrăcată într-o rochie albastră semnată Chanel, Emma Watson, cea care îi dă viață lui Hermione, a salutat cei 5.000 de admiratori înfocați care au sfidat condițiile meteorologice, scrie cotidianul The Sun. „În ciuda vremii, admiratorii nu s-au mișcat nici un centimetru”, a povestit tânăra. Katie Leung, actrița care o interpretează pe cea care îl sărută pentru prima dată pe Harry, Cho Chang, și-a făcut apariția la eveniment într-o rochie aurie, Lavin. Tânăra a profitat de ocazie pentru a se plânge de viața sa sentimentală. Întrebată dacă ar fi interesată de o relație cu Radcliffe, Leung a răspuns: „Poate… îmi păstrez opțiunile deschise”.
Regizorul filmului, David Yates, a luat și el cuvântul și a avut numai cuvinte de laudă la adresa tinerilor actori. „Acești copii sunt cei mai drăguți actori cu am lucrat vreodată”, a mărturisit regizorul. (antena 3.ro)




