Adolescentul Harry Potter, devenit popular datorită seriei create de scriitoarea britanică J. K. Rowling, s-a situat pe locul al treilea într-un top al celor mai buni vrăjitori din lume realizat de o firmă de marketing specializată pe cinema, informează The Sun.
Gandalf, eroul din seria ”Stăpânul inelelor”, interpretat de sir Ian McKellen, a câștigat detașat, cu 44% dintre voturi.
Profesorul Albus Dumbledore, încarnat pe marile ecrane de sir Michael Gambon și, anterior, de regretatul Richard Harris, în seria ”Harry Potter”, s-a situat pe locul al doilea, cu 17% dintre voturi.
Eroul lui Rowling, care ar putea să-și găsească sfârșitul în cea de-a șaptea și ultima parte a seriei, care va fi lansată pe 21 iulie, s-a situat pe locul al treilea, cu doar 9% dintre voturi. Harry Potter este încarnat pe marile ecrane de actorul britanic Daniel Radcliffe.
Vrăjitorul Merlin din lungmetrajul animat ”The Sword In The Stone”, creat de studiourile Disney, s-a situat pe locul al patrulea, fiind urmat de minunatul vrăjitor din Oz din filmul lansat în 1939.
La sondaj, care a fost realizat de firma de marketing Pearl & Dean, au participat 3.000 de persoane. Purtătorul de cuvânt din partea firmei a declarat: ”Când este vorba de vrăjitori, cu cât barba este mai mare cu atât mai bine. Deci tânărul Harry nu poate, practic, să concureze”.





