Problemele fără sfârșit de la Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava continuă cu un nou episod. Dacă până acum a fost vorba doar de plângeri din partea unor persoane nemulțumite de modul în care au fost tratate de polițiști, de plângeri între polițiști și sesizări anonime, acum situația pare mult mai gravă, mai ales că există o confirmare a faptelor din partea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din România.
Într-un comunicat postat pe site-ul instituției, reprezentanții IGPR au anunțat că 14 ofițeri cu funcții de conducere sunt cercetați prealabil ca urmare a unor controale efectuate în urmă cu aproximativ trei luni.
Dintre cei cercetați, doi ofițeri sunt de la IJPF Suceava, în frunte cu comisarul șef Gheorghe Robu, șeful instituției. A doua persoană cercetată prealabil este inspectorul Gheorghe Irimescu, adjunctul șefului Sectorului Poliției de Frontieră Siret.
„În urma evaluărilor, au fost constatate o serie de abateri privind exercitarea actului managerial de către unii ofițeri cu funcții de conducere, precum și deficiențe majore în activitatea de combatere a migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, fapt ce a condus la înregistrarea unor rezultate scăzute în domeniul operativ”, se arată în comunicatul IGPF.
Contactat telefonic, comisarul șef Gheorghe Robu a recunoscut că i s-a adus la cunoștință faptul că s-a declanșat cercetarea prealabilă împotriva sa.
„Până la finalul acestor cercetări nu doresc să fac nici un comentariu”, a spus șeful IJPF Suceava.
Mai mulți ofițeri au fost atenționați
Ofițerii specializați din cadrul Serviciului Control al IGPF au făcut mai multe controale, inopinate sau tematice, la zece inspectorate județene. La IJPF Suceava au fost constatate mai multe deficiențe, iar în afara celor doi ofițeri împotriva cărora s-a declanșat cercetarea prealabilă s-a dispus aplicarea unor avertismente și altor ofițeri.
„Din cauza deficiențelor constatate pe linia organizării și planificării activităților specifice, alți 11 ofițeri cu funcții de conducere, din cadrul IJPF Constanța, IJPF Giurgiu, IJPF Iași, IJPF Suceava, din care doi adjuncți șef de inspectorat, șapte șefi de sectoare și doi șefi de puncte de trecere, au fost atenționați cu privire la modul de îndeplinire a atribuțiilor specifice”, se menționează în comunicatul IGPF.
Structură proprie pentru găsirea corupților
De asemenea, în vederea prevenirii actelor de corupție, în cadrul IGPF se va constitui un organism intern de prevenție, sub forma unui grup de lucru alcătuit din ofițeri specializați, care va avea ca principale obiective identificarea factorilor de risc pe linia corupției și aplicarea unor măsuri proprii pentru prevenirea săvârșirii unor astfel de fapte.





