Haos în școlile din județ



La Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, profesorii au venit la ore, numai că lipseau elevii
La Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, profesorii au venit la ore, numai că lipseau elevii

– Dacă duminică liderii de sindicat ai profesorilor ne informau că greva se suspendă, „pentru că lumea vrea să reia școala și nu ne opunem”, ieri dimineață, în școli, lucrurile nu păreau a arăta că greva a încetat
– Ieri, de la primele ore ale dimineții, școlile erau închise, afișele cu litere de-o șchioapă care anunțau greva generală erau încă pe uși, iar profesorii nu știau nimic de suspendarea protestelor
– Doar la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară liderul de sindicat al profesorilor din școală a rupt ieri dimineață anunțul cu greva, semn că s-a dat starul la ore, numai că lipseau elevii din bănci
– Nici pentru astăzi situația nu este foarte clară, nedumerirea și semnele de întrebare cu privire la suspendarea sau continuarea protestelor rămînînd încă în picioare, „misterul” grevei nefiind încă dezlegat
– Universitatea „Ștefan cel Mare” a rămas ieri în grevă și urmează să stabilească și calendarul protestelor pentru zilele viitoare, în funcție de ceea ce se întîmplă la nivel național
Uite greva, nu e greva. Cam așa stau lucrurile în județ cu privire la protestele dascălilor, pentru că în mai toate școlile s-a instalat haosul, și atît elevii, cît și profesorii nu mai știu dacă greva mai continuă sau dacă trebuie începute cursurile. Dacă duminică după amiază, atît liderul de sindicat al profesorilor din zona Rădăuți, Gheorghe Șorodoc, cît și președintele sindicatului județean „Spiru Haret”, Constantin Cernica, declarau că „protestele cadrelor didactice au fost suspendate, lumea vrea să reia de luni școala și nu putem să ne opunem”, ieri dimineață, în școli lucrurile nu păreau a arăta că greva a încetat și că elevii s-au întors la școală. Mai mult, afișele cu litere de șchioapă, care anunțau greva generală pe o perioadă nedeterminată, erau tot la loc de cinste, chiar pe ușa de la intrare în școli, iar profesorii nu știau nimic de faptul că trebuie să facă ore. Elevii și părinții erau și mai nedumeriți, pentru că informațiile veneau din toate părțile, dar de nicăieri aceleași. Dacă la nivel național circulau știri potrivit cărora greva merge mai departe, pentru că nimic nu s-a rezolvat, liderii de sindicat județeni anunțau, așa cum am mai precizat, că „toate instituțiile de învățămînt vor să înceapă de luni școala”.
– Profesorii știu că este în continuare grevă pentru că nu au fost anunțați de suspendarea ei, motiv pentru care elevii au fost întorși ieri acasă de la poarta școlii
Luni dimineața însă, așa cum spuneam, școlile erau în continuare închise, iar cadrele în grevă. La Colegiul Național „Ștefan cel Mare” anunțul cu „Grevă Generală” era la locul lui, iar gardianul de la intrare ne-a declarat că „este grevă, nu am fost anunțați că azi se fac ore”. Elevii au venit însă, nu foarte mulți, la școală, chiar de la prima oră a dimineții, însă au trebuit să facă cale întoarsă, pentru că orele nu se țineau. Mai mult decît atît, printr-un comunicat trimis la redacție de către cadrele didactice de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, acestea au transmis că „majoritatea membrilor de sindicat ai școlii sînt hotărîți să continue greva pînă la satisfacerea totală a revendicărilor”. La fel și la Colegiul Național „Petru Rareș”, unde de la secretariat am fost informați că este grevă în continuare, și că nici un lider județean nu a întrebat pe nimeni, nimic, în legătură cu suspendarea grevei, și nici nu i-a informat cu privire la acest lucru. Mai mult decît atît, secretara de la „Petru Rareș” a precizat că „și mîine, (n.r. azi) greva continuă”. Aceeași era situația și la Grupul Școlar „Samuil Isopescul” și la Școala cu clasele I-VIII, nr. 1, și la Școala cu clasele I-VIII, nr. 3, unde nimeni nu a renunțat la grevă, toți știau că protestele merg mai departe, iar elevii și părinții au fost întorși din drum.
– Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară este singura școală din municipiu care nu mai era în grevă, însă puțini au știut de acest lucru și orele tot nu s-au ținut
La o singură școală din tot municipiul profesorii știau că nu mai este grevă. Este vorba despre Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, unde, așa cum a declarat directorul instituției, Violeta Cleja, „liderul de sindicat a venit dimineață la școală și a rupt afișul care anunța greva și ne-a anunțat că se fac ore”. În consecință, așa cum Violeta Cleja a declarat „astăzi (n.r. ieri), teoretic, am început cursurile”. Cu toate astea, la școală profesorii nu prea au avut cu cine să-ți țină orele ieri, pentru că în clase erau prezenți doar cîte doi, trei elevi, adică aproximativ 10% din numărul total al acestora. Telefoanele însă nu au contenit să sune la școală, părinții dorind să afle dacă să-și trimită sau nu copiii la școală. Așadar, la Suceava, greva generală a profesorilor se scaldă în ape tulburi. „În ceață” sînt atît dascălii, cît și elevii, care nu mai știu dacă trebuie să meargă la școală sau rămînă în această „vacanță” prelungită. Nici pentru astăzi situația nu este foarte clară, nedumerirea și semnele de întrebare cu privire la suspendarea sau continuarea protestelor încă au rămas în picioare. Dacă duminică, cei doi lideri de sindicat ai dascălilor din județ declarau că majoritatea profesorilor au hotărît că vor să reînceapă școala chiar din prima zi a săptămânii și să suspende greva generală, ieri, Constantin Cernica a revenit asupra declarațiilor, precizînd că „jumătate din profesorii membri de sindicat ne-au informat că vor să continue mișcările de protest”. Cernica a mai declarat că proiectul de acordul cu Guvernul a fost trimis în toate școlile și se așteaptă acum un feed-back din partea acestora în ceea ce privește continuarea sau stoparea grevei. Pe de altă parte, celălalt lider al profesorilor, reprezentantul dascălilor din zona Rădăuți, Gheorghe Șorodoc, a declarat că „mai multe școli din această zonă și-au reluat cursurile de ieri dimineață, după programul normal, profesorii renunțînd la grevă, pentru a nu pierde și mai mulți bani din salariile pe care le vor primi în luna decembrie”.
– Pentru că unii dascăli vor să facă grevă, iar alții să o suspende, liderii de sindicat ai acestora nu știu care sînt școlile în care elevii trebuie să meargă azi la cursuri
Așadar, dacă ieri în mai toate școlile lumea era nedumerită, și unii elevi erau în școli, în timp ce alții își continuau încă „vacanța”, nu se poate spune, din păcate, că astăzi haosul nu va mai domni în școli, și că „misterul” grevei profesorilor va fi dezlegat. Asta pentru că nu sîntem în măsură să vă informăm care sînt școlile în care greva continuă și care sînt cele ai căror elevi trebuie să fie încă de la primele ore ale dimineții în bancă. De fapt, acest lucru nu-l pot spune nici liderii de sindicat ai cadrelor didactice din județ, care au declarat că este foarte greu de adunat toate datele din teritoriu și că probabil, „mîine (n.r. astăzi) dimineață, după orele nouă, vom avea o situație, avînd în vedere că sînt școli în care încă se mai discută pe această temă”. Nici la Inspectoratul Școlar Județean Suceava nu a ajuns încă o asemenea evidență, și nici acolo nu se cunoaște încă care școli își încep activitatea și care continuă protestele. În ceea ce privește recuperarea orelor pierdute de elevi în această perioadă, inspectorul școlar general adjunct Niculai Barbă a declarat că „cel mai probabil Ministerul Educației și Cercetării va emite un ordin în acest sens”.
– Dacă la nivel județean greva profesorilor ba e, ba nu e, la nivel național aceasta va continua, cel puțin pînă astăzi la prînz
Dacă la nivel județean greva profesorilor ba e, ba nu e, la nivel național aceasta va continua, cel puțin pînă astăzi la prînz, cînd Birourile reunite ale celor patru federații sindicale se vor întîlni într-o ședință extraordinară, pentru a stabili dacă semnează acordul cu Guvernul, în funcție de răspunsurile venite din teritoriu. Trebuie menționat faptul că profesorii nu sînt mulțumiți de ceea ce au primit la negocierile cu Guvernul, mai ales în ceea ce privește majorările salariale. „Sub raport salarial nu am primit nimic care să ne mulțumească”, a declarat președintele sindicatului „Bucovina Rădăuți”, Gheorghe Șorodoc. Nici la nivel universitar lucrurile nu sînt mai limpezi. Cert este faptul că studenții nu au fost ieri atît de dezorientați precum elevii, pentru că știau că este grevă. Nu același lucru se poate spune despre ziua de azi, întrucît membrii de sindicat de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava urmează să hotărască dacă vor continua protestele sau dacă vor relua cursurile, și asta în funcție de cum vor decurge lucrurile la nivel național.