Ghinion

Handbalistul sucevean Gavriloaia, implicat într-un accident după ce a ieșit de la antrenament



Din fericire, handbalistul nu a suferit leziuni
Din fericire, handbalistul nu a suferit leziuni

Handbalistul CSU Suceava Răzvan Gavriloaia a fost implicat într-un accident rutier ieri, după ce a ieșit de la antrenamentul echipei și se îndrepta spre casă. Handbalistul conducea un autoturism Ford Focus și a plecat din Suceava spre Moara. În apropiere de zona în care se face stânga, spre Moara, handbalistul în vârstă de 29 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, a ieșit în afara șoselei, prin dreapta, și s-a răsturnat în decor, la o diferență de nivel de aproximativ doi metri.
Răzvan Gavriloaia ne-a declarat: „Aveam un microbuz în față, care tocmai mă depășise, și am observat că șoferul acestuia trage spre marginea drumului în dreapta. O mașină din față se afla pe contrasens, microbuzul a evitat-o în ultimul moment, însă eu nu m-am trezit pur și simplu cu ea în față. Am tras dreapta și nu am putut să mă mai mențin pe carosabil. Este posibil ca pagubele de la mașină să fie totale”.
Pe de altă parte, se poate spune și că sportivul a avut noroc, în condițiile în care s-a răsturnat violent în decor și a scăpat fără nici o leziune.
„Și domnii polițiști mi-au spus că puteam să fiu mort dacă nu aveam noroc”, a mărturisit handbalistul.
El aștepta aseară un răspuns de la polițiști cu privire la identificarea mașinii care i-a ieșit în față. Asta după ce șoferul microbuzului care a evitat impactul în ultimul moment a plecat în urmărirea respectivei mașini și a reținut numărul de înmatriculare.