Hancescu: Avem promisiunea că salariile compensatorii se vor acorda și în 2011



Sindicatele au primit promisiuni că salariile compensatorii pentru cei care au sporuri mai mari de 30% din salariu se vor acorda și anul viitor, a declarat, joi, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hancescu, după discuțiile de la Ministerul Muncii.
„Avem promisiunea că salariile compensatorii acordate în 2010 bugetarilor ale căror sporuri totalizau mai mult de 30% din salariu vor fi acordate și în anul 2011”, a spus Hancescu.
Liderul FSLI a adăugat că sindicaliștii din educație au solicitat și acordarea unui premiu de performanță în învățământul preuniversitar, precizând că acesta ar trebui să aibă valoarea unui salariu de bază lunar. El a precizat că acordarea acestui premiu de performanță ar fi o completare a veniturilor prea mici din învățământ.
„În momentul de față, salariul mediu net în învățământ este de 1.063 de lei, dar sunt foarte multe cadre didactice care au salarii de 600-700 de lei”, a precizat Hancescu.
Președintele FSLI a mai spus că cei 25% pierduți de bugetari în 2010 nu vor fi recuperați anul viitor nici măcar parțial, în condițiile în care majorarea cu 15% a salariilor nu acoperă nici măcar rata inflației și premiul anual.
Premierul Emil Boc anunța la începutul săptămânii că proiectul legii salarizării unitare se va afla luni, 22 noiembrie, pe masa Birourilor Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pentru stabilirea calendarului de angajare a răspunderii Guvernului.
Surse parlamentare au declarat, pentru MEDIAFAX, că premierul Emil Boc le-a prezentat, miercuri, parlamentarilor coaliției variante privind Legea salarizării unitare, arătând că salariul minim pe economie ar urma să fie de 670 de lei.
Potrivit surselor citate, în varianta prezentată de Boc se arată că în 2011 vor fi creșteri salariale de până la 15% la toate salariile, pornind de la nivelul de acum al salariilor.
De asemenea, premierul a susținut că pentru persoanele cu venituri mai mici de 1.000 de lei trebuie să se găsească o formă de compensare.
Salariile de bază din sectorul public vor crește în 2011 cu 15%, dar vor rămâne și în aceste condiții cu 13,75% mai mici față de luna iunie 2010, când au fost reduse de Guvern, fără ca noul nivel să mai fie modificat până la sfârșitul anului viitor, relevă Legea salarizării, obținută de MEDIAFAX.
Documentul este datat 17 noiembrie și a fost discutat în ședința de miercuri a Guvernului, urmând să fie transmis spre consultare FMI înaintea adoptării.
Conform proiectului, salariile de bază vor crește anul viitor cu 15%, dar raportat la nivelul din luna octombrie 2010, și nu din luna iunie.
În vară, Guvernul a decis ca toate salariilor din sectorul bugetar să fie diminuate cu 25%, măsură care a fost aplicată din luna iulie.
Surse oficiale au precizat că octombrie este luat ca bază de calcul deoarece în această lună au fost finalizate toate măsurile de reduceri salariale.
Cuantumul brut al salariilor va fi stabilit în 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă sau în specialitate dobândite până la 31 decembrie 2010.
Sporurile necuprinse în Legea salarizării 330/2009, precum și alte sporuri care au fost acordate în 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu se introduc, la data reîncadrării, în salariul de bază, în indemnizația de încadrare, respectiv în solda/salariul de funcție, fără a se putea depăși cuantumul drepturilor salariale.
Proiectul legii salarizării va fi adoptat luni de Guvern, în vederea angajării răspunderii în Parlament.