„Hamlet în oglindă”, cam așa s-ar putea traduce spectacolul „Telmah” desfășurat marți și miercuri pe scena suceveană, într-un decor inedit, cu o ilustrație muzicală din care nu au lipsit bucăți din piese rock și pop, dar și sound-uri tipic balcanice, scene neașteptate, multă mișcare și diversitate în exprimarea actorilor.
Spectacolul a fost susținut de actori ai Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, scenografia Mihai Pastramagiu, iar mișcarea scenică a fost asigurată de Victoria Bucun.
S-a văzut pe tot parcursul spectacolului viziunea nouă a regizorul de origine ucraineană Sergii Pavliuc asupra piesei clasice Hamlet. Personajele aveau mereu ceva să-i reproșeze lui William Shakespeare.
Într-un fel, pe scenă a fost mai mult o dezbatere între personaje, o confruntare despre degradarea pe care, de multe ori, o produce puterea asupra ființei, asupra omului.
Mesajul final al spectacolului a fost unul pozitiv. Binele învinge răul, iubirea dintre oameni aduce înțelegere, toleranță, dragostea învinge, deși majoritatea personajelor din piesă mor.
Personaje shakespeareană
„Telmah” i-a avut în distribuție pe actorii Ioan Crețescu (Hamlet), în jurul căruia s-a creat aproape întreg spectacolul, el fiind când revoltat împotriva destinului, când tolerant, dominat de slăbiciuni omenești, Sorin Ciofu (Horațio), prieten bun al lui Hamlet, reușește să emane o stare de bine, să transmită un mesaj pozitiv. Alături de ei, pe scena suceveană au mai jucat Bogdan Muncaciu, în rolul lui Laertes, Gheorghe Frunză (Regele), Volin Costin (Claudius), Irina Mititelu (Gertrude), Cristina Ciofu (Ofelia), Andreea Moțcu (Moartea), Radu Dragoș (Polonius), Eduard Sandu (Guildenstern, Bernardo), Valentin Popa (Rosencrantz, Francesco) și Cezar Amitroaie (Marcellus).
Scenografia spectacolului a fost realizată de Mihai Pastramagiu; concepție: Vlada Belozorenko; mișcare scenică: Victoria Bucun; traducere: Lucian Băleanu; asistent regie: Volin Costin.
Publicul, în majoritate tânăr, a aplaudat prestația actorilor, fiind, însă, captivat mai mult de mișcarea scenică, de ilustrația muzicală și mai puțin interesat de mesajul piesei.