Un hotel din Indonezia a pus în vânzare un hamburger al cărui cost este aproape dublu față de salariul minim pe economie din unele părți ale țării, relatează ABC News Online.
Hamburger-ul, care costă 120 de dolari, este pus în vânzare de hotelul Four Seasons și are în compoziție carne de vită kobe, foie gras, ciuperci Portobello și pere coreene. Acest sortiment de hamburger este servit cu garnitură de cartofi prăjiți.
Reprezentanții hotelului susțin că au vândut circa 20 de hamburgeri de la lansarea produsului – care a avut loc luna aceasta – până în prezent.
„Un burger are 225 de grame de carne de kobe. Este atât de scump pentru că aroma este cu adevărat specială”, a declarat Erwan Ruswandi, bucătarul restaurantului care oferă burgerul.
