Halloween-ul, copilul și modificarea percepțiilor

Socotesc că orice părinte este interesat de o cât mai buna cunoaștere și educație a copiilor săi. Unii fac asta fără o strategie anume, doar în virtutea iubirii părintești firești, alții documentându-se, citind, căutând cele mai bune principii și metode de aplicarea acestora, iar alții – din lipsă de timp – plătesc profesori și pedagogi să facă ceea ce ei înșiși nu mai ajung să facă. Și toți, fără excepție, dorim rezultate în această direcție. Uneori, însă, le căutăm defectuos sau punem un accent unilateral pe rezultate sau, din pricina unor complexe, căutăm o reușită facilă.
O astfel de perspectivă am întâlnit, din păcate, inclusiv într-o carte scrisă de doi psihologi consacrați, de la care te-ai fi așteptat la ceva mai profund și vizionar. Dincolo de cercetări bine-venite în privința funcționării creierului, a neuronilor în oglindă sau a dinamicii emoțiilor, carteaCreierul copilului tău, semnată de Daniel J. Siegel și Tina Payne Bryson, ca orice lucru întemeiat pe o perspectivă materialistă și antropocentrică, sfârșește într-o previzibilă fundătură.
După cum se știe, copilul are nevoie uneori de o atenție specială, de mângâiere, chiar și de rezolvarea unor stări de anxietate. Iată un exemplu preluat din cartea de mai sus, unde un tată, al cărui copil se plânge că nu poate dormi întrucât i-e frică de mumii, este sfătuit să-și scoată copilul din această stare printr-o metodă inedită, făcând mumia simpatică! Adică, tatăl îi va sugera copilului să împodobească mumia, în imaginație desigur, cu un tutu, cu o șapcă și cu niște ochelari de scafandru, potrivit principiului: „În loc să ignori și să negi… încearcă să-l faci să observe și să preia controlul asupra imaginilor”! Dar, domnule, aici e toată nebunia! Dimpotrivă, departe de a controla, copilul e lăsat pur și simplu pradă fantasmelor. În acest caz micuțului i se aplică doar o formă de desensibilizare față de o imagine care provoacă groază sau repulsie în mod firesc. Pentru că orice om cu o sensibilitate normală reacționează distinctiv. Nu poți să faci o mumie simpatică decât dacă renunți la evidențe și inversezi scara valorilor. Însă tu faci asta ca să nu pari un ignorant sau un contestatar, ca un adevărat promotor al unui nou mit: să nu negi! Cum? Doar pentru că așa au spus unii? Dar toate culturile lumii se întemeiază deopotrivă pe afirmații și pe negații, ca și limbajul de altfel. Binele este afirmat, iar răul respins. Altfel, eliminarea negațiilor ar produce o indistincție între bine și rău, care atrage după sine pierderea sensului, adică moartea spiritului. Totuși, s-ar putea admite refuzul negației, dar printr-o afirmație într-un plan superior, de tipul încredințării în mâinile lui Dumnezeu, care risipește orice imagine amenințătoare, neplăcută etc. Însă viziunea cărții cu pricina nu merge pe această cale.
Vedem că aceeași metodă a „mumiei simpatice” se aplică și la nivel social, în cadrul invaziei subculturale păgâne, care a reușit în ultimii ani să modifice percepția tradițională a valorilor pe baza principiului de a nu nega, de a găsi elemente distractive și simpatice în orice lucru oricât de monstruos, de diabolic ar fi el. Exemplul edificator în acest sens e fenomenul Halloween, care, dintr-un act de răzvrătire împotriva civilizației creștine, stigmatizat inițial chiar și în SUA, printr-un proces de cosmetizare, de desensibilizare, de virare spre burlesc a ajuns să schimbe percepția comună asupra esenței sale, care a rămas totdeauna aceeași: adopția demonicului în viața comunității. Dar faptele sunt clare: în noaptea de Halloween în SUA criminalitatea este mai mare cu 50% față de toate celelalte momente ale anului, cresc spargerile, consumul de droguri, de alcool etc. Și în ciuda evidențelor, noi ne distrăm și vrem să facem din praznicul demonilor festivitate școlară, deși fenomenul atrage urmări implicate în degenerarea psihică a copiilor!
Cum de se întâmplă, totuși, aceste schimbări în percepția faptelor? Oare ne lipsește organul necesar sesizării adevăratului lor sens? Da, cred că dincolo de invazia exterioară, dincolo de lucrarea amăgitorilor de serviciu, nouă ne lipsește acel simț elementar prin care să putem sesiza ceva extrem de simplu: că oricât de cosmetizați și de simpatici ar fi monstrul, mumia, vampirul etc., acestea nu sunt mai puțin monstru, mumie, vampir! Dimpotrivă, în acest caz este și mai vădită intenția tatălui minciunii de a înșela, de a camufla realitatea unor creaturi și fantasme dintr-o recuzită demonică. De aceea, cred că, în ciuda globalismului, rămâne actual cuvântul distinctiv al Prorocului Isaia: „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină” (5, 20)
(Sursa: Ziarul Lumina)