Acțiune

Halloween Party, petrecere la care invitați nepoftiți au fost polițiștii

Halloween Party, petrecere la care invitați nepoftiți au fost polițiștii
Halloween Party, petrecere la care invitați nepoftiți au fost polițiștii

Halloween Party, o petrecere care se derula în incinta unei discoteci din Câmpulung Moldovenesc, a avut parte de o serie de invitați nepoftiți. Este vorba de lucrători ai Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, o grupă de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Detașamentului 7 Câmpulung Moldovenesc și polițiști locali, precum și reprezentanți ai DSP Suceava.
Despre această petrecere la care participau 175 de persoane, oamenii legii au aflat de pe rețelele de socializare. Administratorul discotecii a recunoscut faptul că nu are autorizațiile de funcționare, motiv pentru care petrecerea a fost sistată, iar clienții au plecat acasă.
”Polițiștii reamintesc că siguranța tinerilor constituie o prioritate națională a tuturor instituțiilor și factorilor cu atribuții în domeniu, abordarea integrată a acestei problematici fiind esențială pentru asigurarea unei dezvoltări optime a tinerei generații. Totodată, la nivelul IPJ Suceava s-au dispus măsuri pentru organizarea periodică în toate zonele județului a unor acțiuni care să ducă la creșterea gradului de siguranță a tinerilor și la prevenirea consumului de alcool și droguri în rândul tinerilor”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Recomandări

Un copil în vârstă de 4 ani din Vama a impresionat juriul de la „Românii au talent”. Nicholas Iosep a trecut în etapa următoare cu patru de „Da”

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante