Halle Berry a vorbit în premieră despre planurile ei de nuntă cu actorul francez Olivier Martinez, declarând într-un interviu că dorește să organizeze o ceremonie „foarte mică”.
Olivier Martinez a cerut-o în căsătorie pe Halle Berry în timpul vacanței de Crăciun de anul trecut.
„Știu că va fi o nuntă foarte mică. Nu m-am dus la prea multe nunți, dar am fost la sfârșitul săptămânii trecute la o nuntă cu 250 de invitați. Mi-am spus: «așa trebuie să arate o nuntă?». Nu am avut niciodată parte de așa ceva, nici nu mi-am dorit așa ceva. Nici măcar n-am încercat să prind buchetul aruncat de mireasă”, a spus Halle Berry într-un interviu acordat publicației InStyle, potrivit contactmusic.com.
Actrița americană, care a fost căsătorită de două ori în trecut, a vorbit puțin și despre logodna ei actuală: „Este unul dintre acele lucruri din categoria «niciodată să nu spui niciodată». Sunt o romantică incurabilă și nu mă voi opri până ce viitoarea căsătorie a mea va fi una reușită”.
Halle Berry nu a fixat deocamdată data căsătoriei cu actorul francez, întrucât actrița americană este implicată în această perioadă într-o aprigă dispută legală cu fostul ei iubit, Gabriel Aubry, pentru obținerea custodiei fiicei lor, Nahla. Totodată, actrița intenționează să se mute cu fiica ei în Europa.
„Nu sunt sigură că știu unde voi trăi în lunile următoare, așa că va trebui să mă decid mai întâi asupra acestui aspect”, a spus Halle Berry.
Halle Berry, care s-a logodit în timpul sărbătorilor de iarnă cu Olivier Martinez, a câștigat un premiu Oscar în 2002, pentru prestația ei din filmul „Puterea dragostei/ Monster’s Ball”, devenind astfel prima actriță afro-americană din istorie care a câștigat această distincție.
Actrița americană a fost căsătorită cu jucătorul de baseball David Justice, în perioada 1993 – 1997, și cu cântărețul Eric Benet, în perioada 2001 – 2005.
Olivier Martinez a avut o relație de lungă durată cu cântăreața australiană Kylie Minogue, de care s-a despărțit în anul 2007.