Halep

Am văzut-o, într-o fotografie din anii trecuți, pe Șarapova îmbrăcată într-un mantou de vulpe polară, coafată, aranjată, pe tocuri – ce femeie! Ziceai că abia revenise din ring după faimosul vals din „Anna Karenina” ori că-i Audrey Hepburn într-o scenă din „Război și pace”! Mașa a trecut de 31 de ani, tot impecabil arată și tot năprasnic servește; adevărat, acum țipă ceva mai răgușit și mai isteric, fețișoara i se strâmbă mai urâțel la efort, dar, oricum, și-a păstrat ținuta de mare doamnă, cu pași mărunți și alintați, siluetă impecabilă și gestică atent supravegheată, de balerină la „Bolșoi”. Drept pentru care nu mi-o pot închipui nicidecum citind gazete la closet ca să treacă timpul și s-o scoată din mână pe fătuca din Constanța – dar, se pare că asta e! Simona n-are perfecțiunea fizică de manechin a Mașei și, totuși, rămâne preferata publicului. Nu-i vorba doar de românii aciuați pretutindeni în lumea largă: ansamblul tribunelor a fost (cu excepția partizanatului de înțeles când joacă un conațional) mereu de partea ei.
Două mari atuuri ale Simonei: simplitatea și sinceritatea. Nimeni n-o vede recurgând la șmecherii și trucuri ieftine: ea intră pe teren ca să lupte, și asta face: luptă. Cinstit, dăruit, din toate puterile, și chiar peste puterile ei. Aș zice că pe mutrișoara ei drăgălașă și copilăroasă mai bine o prinde ținuta Nike decât capa de vulpe argintie; farmecul personal nu-i lipsește, da-i mai subtil, mai ne-contrafăcut, vine cumva din înăuntru, fără prea mare legătură cu perfecțiunea formelor și box-office-ul în mondenitate. Instinctiv, datorită și handicapului staturii, cât și faptului că vine dintr-o țărișoară mai mică și mai oropsită, care, se știe, nici n-are niscaiva merite în formarea și impunerea tenismenei nr. 1 în lume, Simona este percepută mai degrabă drept Cenușăreasa din basmul fraților Grimm, pe când Șarapova ar întruchipa, cel puțin la prima vedere, una dintre surorile vitrege.
Sigur că-s percepții subiective, n-au legătură cu performanța în sine, probabil că intervine și sfânta invidie cu care din totdeauna este întâmpinată perfecțiunea formelor, dar atunci când Cenușăresei nu numai că i se potrivește condurul, ci și dansează încălțată cu el mai strălucit decât toate celelalte, nu se poate să n-o ai la inimă și să nu te bucuri de victoriile ei ca de izbânzile tale. A fost o vreme, cu câțiva ani în urmă, când Simona părea că se îndreaptă către un prea grăbit apus al carierei. Scriam atunci, chiar în acest colț de pagină, despre Cometa Halley, care a fost văzută prima oară în urmă cu vreo 900 de ani și care, periodic, revine. Cometa Halep a irumpt în 2010, la Marbella, spre a „exploda” literalmente în 2013, când tenismena noastră a câștigat și râvnite trofee, și primul milion de dolari. S-a apropiat de periheliu în 2014 (antrenor, Fisette), după care, încet-încet, s-a tot îndepărtat de soarele performanței, spre a ajunge (cu Cahill!) la un „afeliu” (termenul desemnează nefericitul punct maxim de distanțare) cât se poate de îngrijorător. Câțiva dintre cei ce o scaldă în laude acum îi prooroceau trecerea în anonimat! Făceam apropierea Halep-Halley nu numai din pricina sonorității îngemănate a numelor, ci și pentru că linia destinului Simonei chiar are ceva din traiectoria unei comete: a apărut, s-ar zice, din neant, a strălucit de-ți lua ochii, iar atunci începea să se mistuie, parcă urmând dictatul legilor cosmosului ce-o cheamă în zona întunecată a elipsei. Dar mai ales dintr-al doilea motiv: cometele dispar, spre a reveni periodic, la fel de strălucitoare. Halley se va arăta din nou pământenilor abia în 2061; Halep, susțineam, va reveni degrabă, fiindcă o îndreptățesc atât înzestrarea, cât și vârsta, dârzenia, inteligența și, nu în ultimul rând, buna cuviință ce-o deosebește radical de anti-modelul Năstase.
Și iat-o pe Simona, în 2018, hotărât impusă pe harta astrală a marelui tenis! A adus atâta bucurie românilor într-o țară pusă doar pe scandal, intrigi și autodemolare, cât n-a făcut-o nici unul dintre sporturile subvenționate de stat și diriguite de plăsmuite oficialități de carton. S-o afurisim când mai și pierde? Omenește, este dreptul ei; în tenisul feminin, orice este oricând posibil și explicabil… prin însăși inexplicabilul suveran. Svitolinei i-au ieșit din nou toate, Simonei, de astă dată mai nimic. Dar este în continuare pe locul I în lume, mai mult ce-om vrea? Și cel mai formidabil alpinist n-are cum urca mai sus decât înălțimea Everestului.
Merçi, Simona, te iubim!