Halep după Halep

Pentru întâia oară după un meci de răsunet al Simonei, postacul idiot care o înjură de ani buni pe net (și ale cărui inepții le-am citat de câteva ori, cu jena cuvenită, în această rubrică) văd că tace. A amuțit în sfârșit! Nu era, din păcate, singurul. Crește nemăsurat, în schimb, intensitatea corului entuziaștilor. S-ar zice că așa-i la noi, sus Tudorache, jos Tudorache, numai că Simona a avut parte de statornică prețuire și simpatie generală, așa că vocile contestatare pot fi trecute mai degrabă la curiozități, ori la tentativa bearcă de a ieși cumva în evidență. Când toată lumea laudă, înjurătura intrigă: ia să vedem ce mai vrea și ăsta! N-aș crede că adie primejdia săririi dintr-o extremă din cealaltă, fiindcă performanța pariziană merită într-adevăr aplauze până la înroșirea palmelor. Cristian Tudor Popescu, pe care, într-o vreme, îl citeam și-l ascultam cu interes, crede, pe bună dreptate, că victoria magnifică obținută la Roland Garros „este una dintre cele mai mari isprăvi ale unei românce în fața întregii lumi”. Așa-i – numai că titluri la Roland Garros vor mai obține și alții de acum înainte, locul I în lume nu-i amanetat pe veci Simonei – câtă vreme nota 10 obținută de Nadia la gimnastică n-a egalat-o nimeni și, probabil, va rămâne bătută-n cuie ca unică și nerepetabilă. „Una dintre”, deci; e mare, foarte mare izbânda; deocamdată, ajunge și-atât. Stând strâmb și judecând drept, va trebui să recunoaștem că prestația Simonei împotriva imperturbabilei Sloan nu s-a ridicat la nivelul atins în meciul din semifinală. Acolo, cu Muguruza, pare a fi fost zenitul performanței, acolo a jucat Halep un tenis strălucitor, variat, inventiv, surprinzător, entuziasmant. Cu Sloan, tenismena ce afișează expresivitatea unui automat de cafea, Simona a câștigat performând prin dârzenie, dăruire și exactitate de metronom; în semifinală s-a văzut că Simona poate și mai mult. Dar ce mai contează unde, când și cum, esențial este că, la Paris, s-a intonat imnul României, că eternul reproș (n-are un mare slam la activ) a devenit amintire, și că fătuca din Constanța a adus românilor o bucurie de mult așteptată, cam singura de asemenea calibru. Om câștiga noi medalii la caiac-canoe, dar nimic nu se compară, ca vizibilitate și ecou, cu un titlu („atât de meritat” – apreciază Kvitova) la Roland Garros, văzut și ovaționat pe toate meridianele! Și mai zice CTP: „A fost cea mai fericită zi din viața mea!” Ciudat că n-a avut parte de acces până acum la o brumă de fericire, tristă pare a fi fost existența gazetarului, sinceră compătimire! Est modus in rebus! Cum se știe, Casandre acre îi contestau Simonei capacitatea de accedere în vârful piramidei performanței – și nu-i vorba de postaci idioți, ci de opinii zis autorizate, din țară și din străinătate, care merită reamintite fie și numai sub beneficiul inventarierii. Iată câteva: „n-are valoare, este doar norocoasă”, „este inconstantă, nu are stofă de campioană”, „e un lider mincinos”, „joacă pentru ea, nu pentru România” ș.a.m.d. „Gura mică, să vă înghițiți cuvintele!” exclamă indignată Petkovici (care n-ar avea prea multe motive de simpatie, fiind învinsă de Simona chiar în acest turneu). Ultima aserțiune bleagă („nu joacă pentru România”) merită câteva comentarii. Eu unul n-am perceput niciodată existența vreunui hiatus între Halep și țară, am văzut-o înfășurată în tricolor, face atâtea pentru tenisul românesc, inclusiv sponsorizând pregătirea tinerilor tenismeni, are o conduită ireproșabilă, nu văd care ar fi temeiul unei astfel de parșive acuze. De luat în seamă, poate, doar faptul că România n-a făcut pentru ea, la începuturi, cât face ea acum pentru prestigiul sportului românesc. Fără sprijinul (cu sacrificii) familiei și fără susținerea materială a constănțeanului Corneliu Idu, poate n-ar fi existat campioana Halep. Exact așa și-n cazul Nadal (a cărui casă, cu teren de tenis în spate și cu steagul Spaniei mereu arborat, am văzut-o în portul Manacor, Mallorca). Familia lui Nadal, noul campion la Roland Garros, chiar a refuzat sprijinul Federației spaniole, luând totul asupră-i (din păcate, Stere Halep n-a avut ce refuza). Una-i una, alta-i alta: cine ar putea încerca să desprindă performanțele lui Nadal de imaginea drapelului Spaniei? Cârcotașii să-și mai țină gura: românii o iubesc pe Halep, Halep iubește România. Cu adevărat îngrijorător este altceva: acum zece ani, Simona, tot la Roland Garros, era campioană la juniori. Acum, în 2018, toți juniorii români care au concurat la marele slam parizian n-au trecut de primul tur!