Tenis

Halep-Bouchard, duelul din Fed Cup pentru Grupa Mondială



Eugenie Bouchard și Simona Halep sunt starurile din echipele Canadei și României
Eugenie Bouchard și Simona Halep sunt starurile din echipele Canadei și României

Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat că nu știe dacă va putea juca în meciul împotriva Canadei, din play-off-ul pentru Grupa Mondială I a Fed Cup.
Halep a spus că programul va fi destul de încărcat în acea perioadă și a precizat că nu știe dacă poate veni pentru meciul împotriva Canadei.
„Nu știu în momentul acesta ce va fi atunci. Săptămâna de Fed Cup m-a obosit foarte mult, atât emoțional, cât și fizic, pentru că mi-am dorit foarte mult să câștigăm, fiind atâtea personalități în tribună și atâția oameni care au venit să ne susțină”, a declarat Simona Halep.
Întrebată dacă există posibilitatea să nu joace la Fed Cup, Simona a răspuns: „Nu cred. Nu depinde de programul meu sau al altei jucătoare, depinde de ce simt eu și ce vreau să fac”.
Înaintea întâlnirii contra Canadei, în calendarul WTA sunt programate turneele de la Miami, din categoria Premier, ce se va disputa în perioada 24 martie – 5 aprilie, Charleston (Premier, 6-12 aprilie) și Katowice (Polonia, 6-12 aprilie), iar după va avea loc turneul de la Stuttgart (Premier, 20-26 aprilie).
„Va fi un meci greu, Canada are o echipă puternică. Suntem deja destul de sus în Fed Cup. Vom încerca să câștigăm pentru țara noastră”, a afirmat Halep.
Întrebată dacă meciul împotriva Canadei va fi mei greu decât ce cu Spania, Halep a afirmat că fiecare întâlnire este dificilă: „Nu se știe. Fiecare meci e diferit. Dacă va veni Bouchard va fi puțin mai greu, dar și cu Spania a fost greu, deoarece Muguruza joacă bine”.
Echipa de Fed Cup a României va întâlni Canada, în deplasare, în play-off-ul pentru Grupa Mondială I, conform tragerii la sorți care a avut loc, marți, la Londra. Meciul va avea loc în perioada 18-19 aprilie.



Recomandări

Naționala de rugby, cu sucevenii Conache și Plai în lot, s-a reunit deja pentru meciurile decisive de calificare la Cupa Mondială

Naționala de rugby, cu sucevenii Conache și Plai în lot, s-a reunit deja pentru meciurile decisive de calificare la Cupa Mondială
Naționala de rugby, cu sucevenii Conache și Plai în lot, s-a reunit deja pentru meciurile decisive de calificare la Cupa Mondială