Problema depozitării gunoiului din municipiul Suceava nu a fost încă rezolvată, dar discuțiile pentru identificarea unor spații adecvate sunt avansate. Chiar dacă de astăzi trebuia să plece în concediu de odihnă, primarul Ion Lungu și-a amânat treburile personale, interesele comunității pe care o conduce fiind primordiale.
Discuții cu privire la amplasamentul viitoarei gropi temporare de gunoi a orașului s-au derulat în cursul zilei de sâmbătă, dar pentru că nu s-a ajuns la nici un consens totul va fi reluat în această dimineață.
„Noi am propus ca posibile locuri de depozitare a gunoiului fosta haldă de nămol a ACET, din apropierea Termica, sau fosta groapă de zgură a societății de termoficare. Din păcate, cei de la Agenția pentru Protecția Mediului și cei de la Garda de Mediu Suceava nu s-au pus de acord cu anumite probleme legislative și situația a rămas în suspans. Vom relua discuțiile cu toți factorii implicați, și mă refer aici la instituțiile cu atribuții pe linia protecției mediului, Consiliul Județean și Primăria Suceava, pentru a găsi cât mai rapid soluții de depozitare a deșeurilor”, a explicat primarul Ion Lungu.
Edilul Sucevei a dat asigurări că gunoaiele nu vor rămâne neridicate, chiar și după ce transporturile la groapa de la Botoșani vor fi sistate.
O soluție de câteva săptămâni ar fi la depozitul de selectare a gunoaielor administrat de firma Diasil, situat în cartierul Ițcani, în apropierea podului de cale ferată. În acest spațiu ar exista posibilitatea stocării unei anumite cantități de deșeuri pentru o perioadă limitată, până la găsirea unei alte variante.
În paralel, autoritățile sucevene caută alternative și în alte județe, mai puțin Botoșani.
„În județul Botoșani mai există câteva gropi de gunoi autorizate și funcționale, dar domnul președinte al Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a exclus orice posibilitate ca deșeurile din Suceava să mai ajungă pe teritoriul județului vecin. În aceste condiții, groapa de gunoi de la Târgu Neamț este o altă variantă pe care o luăm în calcul, iar din ceea ce cunosc eu s-a obținut și prelungirea autorizației de mediu pentru acest obiectiv”, a mai menționat primarul Ion Lungu.
În ceea ce privește noua groapă ecologică de depozitare a deșeurilor de la Moara, conducerea Primăriei Suceava a anunțat că nu poate da nici o mână de ajutor deoarece este vorba de o investiție cu bani europeni, cu clauze foarte stricte, iar gestionarea proiectului este atribuția Consiliului Județean Suceava.