Real și Barcelona sunt două lumi paralele care se mai și intersectează, ba chiar în primăvara asta ajung să se împletească. Astăzi va fi, poate, cea mai adevărată confruntare dintre cele două lumi. Nu va fi nici pe Bernabeu, acolo unde Mourinho a ordonat să nu se tundă și să nu se ude gazonul pentru a contracara jocul la firul ierbii al catalanilor, nici pe Camp Nou, acolo unde terenul se poate lăți la peste 70 de metri dacă o mai mare dispersare a adversarilor ar fi considerată necesară. De data asta nu va alege nimeni armele, se joacă la Valencia, pe Mestalla, nu neapărat după regulile casei, ci după cele ale fotbalului clasic. Micile șmecherii nu-și au locul de față cu Regele Spaniei, cel sub patronatul căruia se desfășoară Cupa, cea numită chiar așa, a Regelui.
În ultimul timp, Barcelona a devenit un adevărat reper în fotbal. Frumusețea și eficiența jocului său i-a lăsat cu gura căscată pe mulți oameni care au trăit jocul în pielea lor, în diferite epoci. Dar, pentru ca toată splendoarea să aibă un sens, undeva există o minte strălucită care pune la cale tot felul de planuri diabolice pentru a-i atrage pe “extratereștri “ în capcană și a-i readuce printre muritori. Acest scenariu n-are intenția de a jigni pe cineva, servește doar pentru farmecul poveștii. La sfârșit, actorii vor ieși din pielea personajelor pentru a-și primi Oscarurile. Care pentru personaj principal, care pentru secundar, care pentru regie, care pentru efecte…
Anul trecut am fost de partea lui Mourinho și a Interului său. Barcelona emana un asemenea aer de invincibilitate, încât simpla încercare de a o supune mi se părea o provocare seducătoare. Unii dintre noi, copii fiind, își doreau să facă parte din cea mai bună echipă din curtea școlii, alții își doreau s-o învingă. Acum, “pentru triumful binelui”, înclin balanța cître echipa lui Pep, Messi, Xavi și ceilalți. Dar numai în Liga Campionilor! Astăzi, la Valencia, parcă mi-ar părea rău ca Mourinho să rămână fără nici un trofeu.
