– Primăria e “asaltată” cu sute de reclamații ale sucevenilor mușcați și agresați de câinii vagabonzi, dar măsurile luate, de prindere a patrupedelor, sînt ineficiente, ca urmare a eliberării lor de către cei care îi “adoptă”
Sucevenii se confruntă zilnic cu pericolul de a fi mușcați de câinii vagabonzi care împânzesc străzile municipiului și sunt nelipsiți din peisajul cotidian, în ciuda sutelor de reclamații care ajung la Primărie an de an, de la cei care au fost agresați, și a legilor care impun măsuri clare de prindere și eutanasiere a acestora.
Ieri dimineață, în cartierul Burdujeni, chiar în apropierea Școlii nr. 11, unde învață mii de copii, la primele ore ale dimineții, când oamenii merg la lucru, o haită de peste 30 de câini, înfometați și agresivi, îi terorizau pe toți cei care le ieșeau în cale.
Mulți dintre aceștia pur și simplu “înghețau” pe loc, când se trezeau înconjurați de atâția câini, care, mârâind feroce, erau gata să sară pe ei la orice mișcare nechibzuită.
Alții, după ce se vedeau scăpați fără nici o mușcătură, își făceau cruce și spuneau cu glas tare: “Doamne-Dumnezeule, de unde au apărut ăștia? Cine le-a dat drumul aici?”.
Este cunoscut faptul că în acea zonă vin adesea mașini din alte localități, cu numărul de înmatriculare ascuns, din care sînt coborâți zeci de câini. Aceștia sînt cei mai agresivi, pentru că, dezorientați, înfometați și speriați, sunt gata să sară la oricine li se pare că reprezintă o amenințare.
– Cea mai mare problemă – nerespectarea legilor
Municipalitatea suceveană este la curent cu asemenea evenimente, dar singurul lucru pe care îl poate face e să meargă în zonele în care cetățenii reclamă agresiuni din partea câinilor vagabonzi și să încerce să îi prindă pe cei mai agresivi.
Șeful Direcției Domeniului Public, Marian Andronache, spune că “adeseori suntem cu mâinile legate în fața unor asemenea practici, tot mai frecvente. În ciuda măsurilor luate de noi pentru a rări numărul de câini vagabonzi, ne lovim de o serie de piedici greu de trecut. Una este numărul tot mai mare de cazuri în care zeci de câini vagabonzi sunt aduși, chiar și cu camioanele, fiind abandonați mai ales în cartierele Burdujeni, Obcini și Zamca. Legea nu interzice asemenea practici, chiar dacă i-am prinde, prin filtre organizate în colaborare cu Poliția, nu le putem face nimic. Altă piedică o reprezintă numărul mare de câini adoptați și apoi lăsați din nou pe străzi. În multe cazuri, în două-trei zile după ce prindem câinii, vin oameni care îi adoptă, doar pentru a le da din nou drumul. În cele din urmă, cea mai mare piedică este aceea că legea nu se respectă nicăieri în țară. Fiecare localitate ar trebui să aibă propriul adăpost de câini, nu să îi ducă pe capul altora, câinii prinși ar trebui eutanasiați după 14 zile, dar nu ne lasă să facem asta asociațiile de protecție a animalelor, iar cei care au adoptat câini și apoi le-au dat drumul ar trebui să primească amendă de 20 de milioane de lei, dar nici măcar una nu a fost dată până acum, nicăieri”.
– „Oare chiar trebuie să așteptăm să moară și la noi cineva?”
Dovadă a eforturilor depuse de municipalitate pentru a rezolva problema câinilor comunitari stă chiar numărul mare de câini prinși în ultimii doi ani, aproximativ 1.900.
Din aceștia, doar 300 se mai află în adăpostul special amenajat pe malul râului Suceava, restul fiind adoptați de asociațiile de protecție a animalelor sau de cetățeni, o parte murind de boală ori bătrânețe.
Conform legii, câinii trebuiau eutanasiați la 14 zile de la prinderea lor, dacă nu îi adopta nimeni, dar nu s-a recurs la această metodă, din cauza opoziției societăților de protecție a animalelor. Așa s-a ajuns ca sute de câini să se întoarcă pe străzi, eliberați de cei care i-au „adoptat” gratuit, dar care nu și-au asumat responsabilitatea creșterii lor.
Drept urmare, săptămânal, zeci de suceveni ajung la spital, mușcați de câini, alții trimit reclamații la Primărie și se plâng că nu mai pot intra nici măcar în scara blocului, din cauza câinilor aciuați acolo.
Conducerea Primăriei Suceava recunoaște că ar trebui să acționeze mai dur în această problemă, pentru ca rezultatele să fie pe măsură.
“Ar trebui să fim lăsați să aplicăm legea și să procedăm la eutanasierea câinilor vagabonzi. Asociațiile de protecție a animalelor, care fac mare scandal numai când vorbim de așa ceva, ar trebui să iubească și oamenii, nu doar animalele. Oare chiar trebuie să așteptăm să moară și la noi cineva pentru a fi lăsați să acționăm conform legii?”, a spus viceprimarul Angela Zarojanu.
Până când lucrurile vor intra pe făgașul normal, iar câinii comunitari vor putea fi văzuți doar la adăposturi, așa cum se întâmplă în majoritatea țărilor civilizate, sucevenii vor trebui să trăiască în continuare cu teama că într-o dimineață, ei sau copiii lor vor cădea pradă colților unor maidanezi înfuriați, contra cărora nu se poate face nimic, pentru că drepturile lor sînt protejate mai ceva ca ale unor oameni.





