Hainele pe care le-a purtat Britney Spears în timpul filmărilor la un episod din serialul de televiziune „How I Met Your Mother” au fost scoase la licitație, în interes caritabil, în beneficiul Consiliului de apărare a resurselor naturale din Statele Unite, informează hollywood.com.
În sitcom-ul de succes „How I Met Your Mother”, Spears interpretează o recepționistă care lucrează în biroul unui medic. Episodul va fi difuzat luni seara de postul de televiziune Fox.
Garderoba pusă la dispoziția cântăreței în acest episod a fost scoasă la licitație pe internet, în beneficiul Consiliului de apărare a resurselor naturale, o organizație pentru protecția mediului din Statele Unite.
Licitația, care va dura o săptămână, a debutat luni, în aceeași zi în care va fi difuzat episodul în care joacă Spears.
La licitație sunt scoase cel puțin șase obiecte, printre care se numără o rochie Juicy Couture bleumarin, o rochie Nannette Lepore galbenă și o jachetă tricotată Nannette Lepore de culoare crem.
Aceasta nu este prima dată când Spears joacă într-o producție televizată. În martie 2006, turbulenta cântăreață a avut o apariție specială într-un episod din „Will & Grace”.