Investiții

”Haine noi” pentru Colegiul ”Andronic Motrescu” din Rădăuți

Nistor Tatar, primarul municipiului Rădăuți, la lucrările de la Colegiul ”Andronic Motrescu”

Colegiul ”Andronic Motrescu” din municipiul Rădăuți va îmbrăca ”haine noi” din această toamnă. Și asta pentru că Primăria Rădăuți a investit sume consistente pentru o serie de lucrări menite să modernizeze nu doar clădirea, ci și curtea unității de învățământ.
Nistor Tatar, primarul municipiului Rădăuți, a precizat că aceste lucrări sunt acoperite integral de la bugetul local și presupun pavarea curții interioare pe o suprafață de aproximativ 2.000 mp, precum și reabilitarea acoperișului clădirii liceului, inclusiv schimbarea jgheaburilor și a burlanelor.
”După cum am susținut și cu alte ocazii, educația reprezintă unul dintre cele mai importante domenii. Dacă avem un învățământ de calitate vom avea viitor. Or, un învățământ de calitate înseamnă și infrastructură pe măsură, acolo unde dascălii și elevii să își poată desfășura activitatea în condiții civilizate și optime. De fiecare dată am răspuns și voi răspunde și în continuare la fel de prompt solicitărilor venite din partea conducerii școlilor din municipiu privind modernizarea și asigurarea celor mai bune condiții. Colegiul «Andronic Motrescu» nu este singurul care a beneficiat de fonduri pentru lucrări de anvergură, pe această listă fiind și alte unități de învățământ”, a arătat Nistor Tatar.

Recomandări

Elevul care și-a bătut un coleg în baie, pus sub acuzare penală și reținut pentru audieri de miercuri dimineață

Liceeni în rol de cercetători în competiția „Investigația sociologică”. Premiul I a mers către două eleve de la Rădăuți

Primăria Vicovu de Sus a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare a clădirii principale a Liceului Tehnologic „Ion Nistor”