Haideți să-l lăsăm în plata domnului pe Treptow!

Fac ziariștii țării ce fac și ne dau periodic știri despre Treptow, istoricul american condamnat în România pentru știm cu toții ce. Știri despre cum se simte el la zdup, cu ce-și trece vremea, cît i-a mai rămas pînă va cînta „la revedere, pîrnaie dragă!”.
Știrile sunt scrise cu o răutate ce aduce deservicii demersului jurnalistic. Sunt scrise de parcă omul ar petrece zile fericite pe Coasta de Azur, și n-ar plăti cu vîrf și îndesat pentru faptele sale. Păcat! }in să aduc aminte că americanul a încasat pedeapsa maximă, în condițiile în care a cooperat cu justiția, și-a recunoscut fapta, și nu s-a ascuns prin străinătățuri, lucru ce i-ar fi fost destul de la-ndemînă.
Eu înțeleg perfect cum a ajuns acest intelectual fin la năravul care i-a atras pedeapsa. Se bănuiește că Treptow ar fi spion. În acest caz, este de presupus c-a absolvit cu notă foarte mică, de-a fost repartizat tocmai la dracu-n praznic, în România. Să ni-l imaginăm căutînd, printre oftaturi, România pe harta lumii, apoi coborînd în gară, cu două geamantane pline cu hamburgheri și „Coca-Cola” de casă.
La noul lui loc de muncă, spionul s-a lămurit repede că-i rost de chiuleală. Ce să spioneze în România? Secretele sărăciei noastre eterne? Formula chiciului politic și a fiasco-ului economic? Tenebrele genocidului din spitalele țării?
Îmi pare rău, dar spionii americani au și ei standardele lor. Nu merg cu spionajul cum mergem noi cu plugușorul.
Și-n aceste condiții, americanul a-nceput să caște tot mai des, tot mai zgomotos. Și tot căscînd, și-a adus aminte că reprezintă un popor care-a dat lumii mari obsedați, precum frații Chenedi și Clintăn.
Această amintire patriotică i-a dat un hotărîtor imbold, determinîndu-l să se dăruiască plăcerilor hormonale, atrăgînd totodată forța de muncă disponibilă pe piață. A atras, în jocurile sale captivante, mai întîi o fată, apoi mai multe fete, după aia și cîțiva băieți, așa, pentru variație…
Exact cum scrie la „Hustler”, abecedarul micului obsedat american. Cu aparatul de filmat a tras totul pe peliculă, ca să aibă amintiri frumoase la senectute, atunci cînd șalele dor din alte motive ca la tinerețe.
Haideți să-l lăsăm în plata domnului pe americanul istoric! Și cînd o să mai vrem să ne luăm de el, să ne amintim că, pentru aceeași vină, regizorul Polanski n-a petrecut nici o zi la răcoare, văzîndu-și liniștit de filmele sale, pe care toți le urmărim cu viu interes.