Haida, de!

Anul s-a înnoit. Metehnele rămân. Ecourile disputelor de peste an se sting încet-încet, fie surdinizate de uitare, fie considerate închise, epuizate, validate, arhivate. Printre ele, mult comentata „condamnare a comunismului”. Și cei care o susțin și cei care o resping comit o eroare fundamentală, neobservând că însăși ținta „Raportului Tismăneanu” este falsă.
Interesează mai puțin că autorul „Raportului” este fiu de mare ștab comunist. Desigur, alegerea lui Volodea pentru patronarea cercetării n-a fost cea mai izbutită. S-ar fi găsit cine să coordoneze „Raportul” fără astfel de împovărătoare antecedente. Dar, repet, nu asta-i hiba. Din lipsa informării necesare, combatanții anti-Raport nu par a avea habar că același Tismăneanu, înainte de 1989, condamna fără drept de apel… capitalismul. Citez: „Orânduirea capitalistă și-a încheiat misiunea istorică și trebuie să facă loc noii orânduiri sociale în stare să asigure progresul rapid al tuturor popoarelor, realizarea unei lumi mai drepte…” etc. etc. – a lumii socialiste, premergătoare celei comuniste („Mic dicționar social-politic”, Ed. Politică, 1981, p.63). Pare impardonabil să condamni azi ceea ce ai preamărit ieri – dar, să trecem și peste asta. Eroarea de fond este alta. Unul dintre temeiurile invocate pentru redactarea „Raportului” l-a constituit Rezoluția 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (rămasă în stadiul de proiect, fiindcă a fost respinsă în urma votului din 5 ian. 2006). Presa română a prezentat-o ca imperativă chemare la condamnarea comunismului. Fals!
Am izbutit să aflu textul integral al Recomandării respinse. Ei bine, nicăieri, dar absolut nicăieri nu veți găsi sintagma „condamnarea comunismului”! Precaut, avizat, înțelept, echilibrat și fără să confunde spitalul cu sănătatea, Forul european vorbește numai despre „condamnarea regimurilor comuniste”, ceea ce-i altceva. Ba chiar există și un paragraf care constată că „unele partide comuniste europene au contribuit la realizarea democrației”! Ca să vezi! Dus de val și marcat de sentimentul trecutei implicări culpabile, Tismăneanu supralicitează cu plus de râvnă și sârguință revoluționară, înfierând o ideologie utopică, nicăieri în lume întrupată conform rigorilor definiției fenomenului. Spre a condamna o fantomă – asemenea Inchiziției, care, neizbutind să aducă ereticul pe rug, ardea în loc o păpușă-efigie. Utopiile nu rodesc decât în raftul bibliotecii. Regimurile comuniste au folosit paravanul ideologiei-mit pentru a masca dictaturi de clan. În URSS a fost stalinism, în Cuba, a fost (și este) castrism, în China, maoism, în România, dejism și ceaușism. Comunism, niciodată, nicăieri. Nici n-a fost, nici nu va fi.
Potrivit definiției dată de același Tismăneanu (pag. 98), comunismul presupune între altele, egal-utopic, dispariția deosebirii dintre sat și oraș, dispariția deosebirii dintre munca fizică și munca intelectuală, dispariția claselor sociale, utilizarea celei mai înalte tehnologii etc. Cireașa de pe tort: funcționarea principiului etern inaplicabil „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după necesități”, preluat aproape literal din Noul Testament. (Și alte elemente ale basmului despre „viitorul luminos al omenirii” sunt de esență creștină și de sorginte biblică – vezi „Faptele Apostolilor”, 4:32-5:12, Luca, 3:11 ș.a.) Nici în România, nici nicăieri în lume n-a fost comunism, ci regimuri zis comuniste. Nazism a existat în cea mai concretă și ne-umană întruchipare cu putință – comunismul n-a avut cum trece proba capitală a traducerii în viață, păstrându-și doar potențialul mitic entuziast-găunos-lozincard.
A condamna comunismul e o prostie ce nu face decât să jignească orgoliile unei mari puteri precum China (își zice „comunistă,dar, la rându-i, e din ce în ce mai departe de definiția fenomenului) și partidelor comuniste de pretutindeni. După cum în România de azi capitalismul încă nematurizat tinde să lase generos loc așa numitului „capitalism de cumetrie”. Care sintagmă, e bine să precizăm, nu-i invenția lui Iliescu, ci a fost frecvent utilizată în scrierile lui Noam Chomsky, Jackson, B. Folsom Jr., R. Halwel ș.a. Nimic nou, deci, nici pe tărâmul ideologiei, nici în zona omeneștilor hibe de caracter ale vitejilor de după război, dispuși să combată vehement azi ceea ce au susținut ieri. Îi văd capabili s-o întoarcă iar ca la Ploiești dacă s-ar întâmpla vreo nefastă înviere la Ghencea…