Fotbal

Hai Suceava! Hai Rapidul!



Fără un sprijin mai apăsat din partea comunității locale, viitorul echipei Rapid este unul incert
Fără un sprijin mai apăsat din partea comunității locale, viitorul echipei Rapid este unul incert

Chiar dacă problemele financiare cu care se confruntă majoritatea echipelor din România nu au ocolit nici Areniul, echipa Rapid Suceava a reușit până acum să treacă cu bine peste toate neajunsurile. „Alb-vișiniii” au început bine campionatul, au strâns cinci victorii în primele șapte etape, au acumulat chiar maximum de puncte în ultimele trei runde și s-au cocoțat pe poziția a treia în ierarhia Seriei I, la egalitate de puncte cu Rapid București și la numai o lungime în spatele liderului Dacia Unirea Brăila. La capitolul audiență, cu o medie de 2.000 de spectatori pe meci, Rapidul este printre cele mai bine cotate echipe din eșalonul secund, ceea ce înseamnă că fenomenul fotbalistic este în continuare iubit și are căutare la Suceava.
Important este ca echipa să fie susținută și motivată să poată susține acest ritm și pe mai departe. Să nu uităm că Rapidul a traversat un moment la fel de bun în toamna anului trecut, numai că din punct de vedere financiar n-au putut fi susținute acele rezultate pozitive din campionat și Cupa României. Datoriile către jucători au început să se adune, atmosfera din cadrul lotului s-a degradat treptat, astfel că gruparea suceveană a ajuns să termine sezonul gâfâind.
Principalul punct de sprijin al echipei în ultimii ani a fost Consiliul Local, însă important este ca banii puși la bătaie de municipalitate să vină la timp, cea mai mare nevoie de finanțare fiind în timpul perioadei competiționale, atunci când cheltuielile sunt mai mari și nevoia de bani pe măsură. Spre exemplu, pe anul 2015, în cele nouă luni scurse până acum, Primăria a vărsat în contul clubului 450.000 de lei din totalul de 1.000.000 de lei promiși, în condițiile în care bugetul de subzistență al echipei pe un sezon competițional este cifrat la 1.600.000 de lei. Primarul Ion Lungu a repetat în mai multe rânduri că deliberativul local va vira toți acești bani în funcție de performanțele echipei, iar în condițiile date, ținând cont de toate aspectele, plecând de la buget, valoarea lotului de jucători, infrastructură, condiții de pregătire, locul trei ocupat de Rapid în acest moment poate fi considerat o realizare.
Poate ar fi cazul ca echipa fanion a Sucevei, care, în paranteză fie spus, a ajuns din subsolul fotbalului județean în Liga a III-a prin forțe proprii, fiind ajutată de municipalitate abia din momentul când s-a pus în discuție promovarea în eșalonul secund, să fie tratată cu mai multă considerație, incluzând aici și mediul privat.
Plecând de la situația de criză care parcă nu se mai termină, puține societăți comerciale din județ și-au pus în cap să sprijină nu doar fotbalul, ci sportul local în general, care de la Revoluție încoace se află într-un mare deficit de finanțare, situația părând să se înrăutățească de la an la an.
La fotbal, cel mai vechi sponsor este societatea Lidana, care a rămas un susținător constant al echipei în ultimii ani, atât cu bani, cât și prin suportul oferit la tipărirea biletelor, afișelor și programelor de meci. Spre lauda lor, alături de fotbalul sucevean continuă să rămână Railex sau Aqua Carpatica, dar și Spartan și SUCT, care sunt apariții mai recente printre sponsorii Rapidului. Iar din păcate, lista se cam oprește aici!
Sperând la vremuri mai bune, fotbaliștii Rapidului continuă să-și facă meseria cu decență și se pregătesc pentru meciul cu Farul, de mâine, de la Constanța, care va fi transmis în direct de noul canal de sport Digi 4, cu începere de la ora 18.00.



Recomandări

Șoldan anunță că toate casele din Broșteni afectate grav de inundații și-au găsit constructori, fără bani de la Guvern. „Începând de luni Broșteniul devine cel mai mare șantier al solidarității din județ”

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui
„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui