Hai să facem sex în trei!

La Kaufland, o matroană înveșmântată în nu știu câte fuste cu sclipici m-a rugat confidențial, arătându-mi în raftul cu copane congelate o pungă cu inscripția idioată „pui fericiți”:„domnu’, cât costă, că nu știu citi”. Face un gest de parcă s-ar apăra de muște: nu prea aude ce-i spun din pricina muzicii prefirate din difuzoarele de ambient ale supermarketului – era Clayderman, „Sonata clarului de lună”. Va să zică, ajunsă la senectute, nici cifrele nu le cunoaște! Preferințe muzicale o fi având? Fără îndoială, are. Putem să-i pretindem altceva decât aderarea supusă la creațiile lui Guță & comp.? Nici vorbă: fiecăruia ce pricepe și ce-i place. Mi-am amintit scena când, după multe ceasuri de învârtit la volan, am poposit pentru o cafea la „Codrii Pașcanilor”, o locantă curățică, așezată chiar „la mijloc de codru des”. Singura masă liberă era în preajma unui burduhos difuzor din care se prăvălea potop de manele. Generos, dacă nu chiar entuziast primite de toți mesenii din jur, pare-se locuitori din satul vecin Moțca, unii întorși de la trudă prin străinătățuri, că-n loc de bere se amuzau să ceară cerveza (nu insist, spre a nu stârni vigilența străjerilor discriminării). Aș avea și eu dreptul să n-ascult ce mă oripilează, dar cum n-am parte barem de protecția de care se bucură, în localuri, fumătorii/nefumătorii, de voie, de nevoie, m-am învrednicit de o strașnică baie de manele. Care mi-a prilejuit mai întâi niscaiva constatări tematice: aria s-a diversificat, a mai dispărut obsesia banii/dușmanii/golanii/țiganii, și au apărut subiecte noi: omagierea femeii „izvor în toate”, ingratitudinea copiilor, averea lui, ce cunoscut este el, ș.a.m.d. Belicos, Guță amenință: „Care aveți copii, vă rog păziți-i / că am piatră la rinichi / Și le sparg toți dinții”. Subiect omniprezent: paharul: „Am băut întreaga viață / Și-acum văd lumea prin ceață” (etc.). O revărsare de sinceritate frustă și naivă, de trăiri rămase la stratul inițial al percepției, cu filosofări pe măsură, ritmate anatolian și primite cu evidentă satisfacție de meseni. Cum n-am de gând să ascult sfatul lui Murphy („Dacă ești în rahat până la nas, închide gura”) chem ospătărița și-i cer imperios să schimbe DVD-ul. „Dar ei l-au adus… mă rog, dacă insistați…” Mă cercetează intrigată, cu oarecare milă („defazații ăștia cu părul alb!”): „bine, vă pun muzică ușoară, sper că domnii n-or să se supere”. În sfârșit, se curmă scalda în manele, îmi pot sorbi liniștit cafeaua: ascult muzică ușoară românească. Și aud: „A ieșit la interval / o fată cu chip șucar / are fițe și talent / și gesturi ca-n occident.” Măi, să fie, din lac, în puț! Apoi: „Hei, nu vrei să facem sex în trei? / Un bărbat cu două femei / Că invers ar fi mult prea gay / Alege tu pe cine vrei / Și sora ta ar fi OK-ei” (trupa Andrei și Sergiu). După care, piese ceva mai cuminți, care, de fapt, nu spun absolut nimic: confecții pe bandă rulantă, asezonate cu rimele de serviciu ultra-verificate: mare / soare / tare, iubesc / doresc / părăsesc, mine / bine / tine, dansez / visez / distrez, așteptat / plecat / lăsat, noapte / șoapte … Mai că-mi vine să cer din nou manele: barem sunt sincere în simplitatea lor necontrafăcută! Nici nu-i nevoie: un ins bine bronzat, ornat din belșug cu aurărie, de-ți vine să chemi echipa de descarcerare să-l scape de ghiuluri, l-a convins pe șeful locantei să re-pună DVD-ul. Care s-a conformat, dar ceea ce aud pare mai degrabă parodie: „Ești frumoasă ca o stele / Tu mi-ai rupt inima-n doi / Toate sufletele mele / Bate pentru tu și noi.” Se auto-parodiază maneliștii? Neașteptat: înseamnă că au umor; cum ar suna o astfel de tentativă în muzica noastră ușoară? Poate cam așa: „Te-am vrăjit întreaga noapte / Dulce-nconjurați de șoapte / Te iubesc te doresc / Nu vreau să se părăsesc / Bate inima în mine / Cheamă sufletul din tine / Hai la mare, hai la soare / Uniți într-o-mbrățișare”. (Avertizez compozitorii că-i creația mea proprie, drepturile de autor sunt protejate și interzic utilizarea inspiratului text în vreo nouă creație muzicală – altfel, de evident succes.) Cireașa de pe tort: la Conservatorul din București, profesoara Speranța Rădulescu anunță deschiderea cursului de manele, cu durata de șase săptămâni. În Senatul universitar s-a susținut că fenomenul se dezbate pentru a fi… combătut. Din păcate, aberațiile și făcăturile calpe din muzica ușoară nu le vede și nu le combate nimeni.