Hai să dăm mână cu mână cinstind eroii neamului”, un proiect de suflet la școala din Stamate

Hora Unirii la Stamate
Hora Unirii la Stamate

Circa 100 de copii, însoțiți de părinți, au participat miercuri, 24 ianuarie, la un eveniment de suflet care a avut loc la Școala Primară Nr. 1 Stamate. Proiectul intitulat „Hai să dăm mână cu mână cinstind eroii neamului” a fost inițiat de viceprimarul Vasile-Marian Sabie și implementat cu ajutorul mai multor cadre didactice.
În cadrul proiectului, copiii au prezentat elemente artistice, respectiv poezii, cântece, prezentare de proiecte, sceneta „Moș Ion Roată și Unirea”, desene artistice cu tematică, elemente de cultură generală concurs QUIZ, iar la final pe terenul de mini sport toții cei prezenți s-au prins în Hora Unirii împreună cu coordonatorul artistic Ionel Aghiniței pentru a marca astfel Mica Unire. La final, copiii au fost recompensați cu diplome și premii în cărți, dar și cu dulciuri.
”Având în vedere că în cei 7 ani de domnie Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul Unirii, a pus bazele unei Românii moderne, a creat primul guvern concepând Codul civil și penal, dând legea ca învățământul primar să fie obligatoriu, de aceea am considerat că locația potrivită desfășurării acestui proiect să fie la cea mai veche și funcțională școală primară din comuna Fântânele”, a precizat viceprimarul Marian Sabie.
La bunul mers al acestui eveniment au contribuit profesorul coordonator Gheorghe Cornea, profesorii Silviu Mihai, Cristina Sabie, Simona Miron și Mugur Sahlean, precum și directorul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Bănești, Corina Balan.

Premii impartite de viceprimarul Marian Sabie

,,Hai să dăm mână cu mână cinstind eroii neamului”, un proiect de suflet la școala din Stamate
,,Hai să dăm mână cu mână cinstind eroii neamului”, un proiect de suflet la școala din Stamate
Hora Unirii la Stamate
Hora Unirii la Stamate

Recomandări

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina

Cinci spectacole, cu artiști îndrăgiți, în Suceava, Broșteni, Ciocănești, Ipotești și Gălănești, în cadrul proiectului „10 pentru folclor”

Grupurile vocale „Flori din Bucovina” și „Flori din Moldova”, proiect comun în preajma sărbătorilor pascale