În timp ce la Iași mai marii României cu capitala la București cuvântau evocator și tandru despre Cuza și evenimentul istoric din 1859, în România de peste Prut, cu capitala la Chișinău (mai e una luată de Ucraina de care vorbim mai puțin de când ne-am împrietenit americănește cu Kievul), 20.000 de cetățeni demonstrau furioși nu pentru unire, ci pentru alegeri anticipate. În fruntea manifestației cu scandări legate de alegeri anticipate au fost identificați toți liderii pro-ruși, adică pro-Moscova și, pipernicit, între ei, un pretins lider unionist. Uniune cu România sau cu cine?
Mă găseam la Chișinău în parcul central, unde așteptam pe o bancă pe cineva. Era prin anii 90-91, după Revoluția de la București. Am asistat fără voie la o reuniune a măturătorilor, erau vreo 20, care își redistribuiau aleile. Stăteau toți proptiți în mături. Un bărbat, spre pensie, care părea șef neremunerat, care dădea indicații, și în rest femei. La sfârșitul ”ședinței” am mers la el și l-am rugat, recomandându-mă ca ziarist român de la București, să-mi acorde un interviu. Remarcasem că toți măturătorii erau români, mă rog, moldoveni-români. Sunt în Chișinău și măturători ruși? A stat nițel să se gândească fiindcă nu se aștepta la o asemenea întrebare. Nu, nu sunt măturători ruși. Ei cu ce se ocupă, fiindcă după moldoveni – el refuza să-și zică român – a doua naționalitate în Republica Moldova, e cea rusă? Și vârstnicul măturător mi-a spus că rușii conduc fabricile, uzinele și, în general, sunt șefi, sunt ingineri, nu se ocupă de curățenia străzilor. De ce spui că nu ești român fiindcă vorbim aceeași limbă amândoi? Nu e aceeași limbă, m-a contrazis el, energic. Matale vorbești ”mai repide”. Da, era un argument că el e moldovean și vorbește, cum învățase în puțina lui școală sovietică, moldovenește și nu românește. Noi, îmi mai amintesc din ce mi-a zis el atunci, ”am dus-o greu și sub români, și sub ruși”. E destul, gata cu amintirile mele jurnalistice. Ce e de înțeles s-a înțeles.
Se va face vreodată unirea cu România de peste Prut, întreb și mă întreb eu azi, măcar cu cea numită până acum un sfert de veac Republica Sovietică Socialistă Moldova? Nu am habar. Ce știu sigur e că Moscova e acolo mai mult decât credem. Nu doar în așa-zisa Republică Transnistreană sau în Găgăuzia. Ce știu e că în familiile mixte, cu neveste rusoaice, extrem de numeroase fiindcă astfel de căsătorii erau în politica dictată de centru, iar KGB-ul se ocupa și de măritișuri, copiii vorbesc rusește și vag „moldovenește”. Bărbatul moldovean e mai molcom, iar muierea mai ”repide”.
Mitingul petrecut în Ziua Unirii Principatelor era împotriva unui guvern în linii mari proeuropean. De aceea vor alegeri anticipate. Important e de văzut câți din românii majoritari în Republica Moldova vor cu adevărat unirea cu România. Influența Estului e mare, difuză, confuză, Moscova a confiscat în ani subconștientul nefericitului cetățean moldovean care nu mai știe nici el încotro s-o ia. Iar acum se prăvălește într-o sărăcie fără egal.
Una din marile întrebări, mare cât o prăpastie fără fund, ilogică sau poate fiind atât de aparent absurdă e perfect logică, e de ce a spus Putin, de două, dacă nu trei ori, că România e îndreptățită să-și ia Moldova îndărăt, să se unească?! A mai spus, e drept, în asociere, că problema teritorială a României nu e cu Rusia, ci cu Ucraina. Ucraina și nu Rusia i-a luat teritoriile, a zis Putin. Să nu-ți vină să crezi că a pronunțat așa ceva fostul șef al KGB. De ce a spus-o? Doar pentru că are el un junghi numit Kiev în coaste? Sau e interesat să creeze o minoritate rusă consistentă în România, fiindcă Basarabia, dacă vine îndărăt, aduce și niște sute de mii de ruși loiali. Loiali cui? României, firește!
Se va face Marea Unire cu Basarabia? O vor cu adevărat românii de pe malurile drept și stâng ale Prutului? Ce ar spune un referendum pe această temă declanșat deodată în cele două Românii? ”Hai să dăm mână cu mână / cei cu inima română”, dar inimile au trecut, sărmanele, prin atâtea atacuri de cord, iar transplanturile au fost și ele inventate de ceva vreme încât într-un piept de falnic patriot român poate să bată o inimă de, să zicem, vietnamez, american sau extraterestru.