Inițial nu am vrut să mai comentez și eu, cine știe a câta oara, șpritzul prezidențial de la de-acum binecunoscuta cârciuma “Golden Slitz”.
Dar totuși nu mă pot abține. Și asta pentru că, de ce să nu recunosc, l-am votat. Hotărât. Sperând că, odată cu venirea lui Băse la Cotroceni, vom scăpa de măgarii. De mârșăvii. De mincinoși. De cocalari. Și de Hrebenciuci, Sechelarii, Iacubovi. De Năstase și Iliescu, de Vadim și de Popescu.
De Becali. Da, gândeam eu că votându-l pe Băsescu, mă delimitez și mă distanțez de un personaj precum Gigi Becali. Dar eroare! Băsescu m-a păcălit. Mi-a furat votul și acum se întinde voios în chiolhanuri televizate cu personajul care nu mă caracterizează.
Din păcate, din ce în ce mai des mi se face greața. Și rușine. Nu știu cu cine să mai votez, dacă ar fi să mă duc la vot mâine. Dar mai grav, nu știu cu cine am votat. Pentru că eu n-am votat un președinte de colhoz. Eu am votat ceea ce speram a fi un președinte european.
Dar Băse e departe de a trăi în Europa. El traiste acolo unde se simte mai bine. În ciubote și cu ilic, cot la cot cu “poporu’”, “sus paharu’ – jos paharu’”. Băse dorește popularitatea lui Becali. Și face orice ca să o obțină. Cred că dacă legea i-ar permite, ar ridica sate inundaților și ar pune temelii la biserici sătești. Și ar dănțui voios, în Piața Universitarii, pe capota VW-ului personal (că Maybach încă nu are) ori de câte ori avocata Elena Udrea mai câștiga câte un proces.
Cine l-a sfătuit pe Băsescu să câștige electoratul lui Becali l-a sfătuit prost. Pentru că dă o bună parte din voturile care l-au făcut președinte european pe cele 2% opțiuni electorale care au făcut din oier un politician.
Că Băsescu s-a urcat “parfumat” la volan nu mă mai interesează. Că trage câte un spritz, nici atât. Dar că aruncă cu șampania pe “aleea gâtului” cot la cot cu Mihai Viteazu’ din Pipera, asta mă supără. Pentru că, din nou, văd spulberate visele românilor care doresc să fie respectați de Europa. Băse, s-ar putea să ai noroc în alegeri. Dar, de data asta, cred că norocul tău nu mai e și norocul nostru. Hai noroc!