Alaltăieri, un meci disputat în Cupa României, la Mioveni, între Dumbrăviţa, o echipă din liga secundă, din judeţul Sibiu, şi divizionara A FC Argeş, mi-a produs migrene încercând să descâlcesc ce se petrecea acolo. S-o luăm temeinic. Mai întâi, conform programării, echipa gazda era tocmai Dumbrăviţa. De ce trebuia să facă pe gazda într-un alt judeţ decât cel unde îşi are sediul e altă discuţie: evident, fiindcă nu are teren de fotbal! De altfel, de zeci de ani, continui să mă întreb cum mă-sa primesc licenţa pentru ligile superioare tot soiul de echipe de fotbal care… n-au teren de fotbal!… de a ajuns alt sat, mai răsărit, numit Clinceni, să devină un fel de pol sau de buricul pământului fotbalistic de prima ligă, găzduind permanent şi o echipă din capitala patriei, Metaloglobus, dar şi o alta de peste mări şi țări sau măcar judeţe: Slobozia, care până săptămâna trecută n-avea nici ea un teren omologat! Chestia încă mai haioasă e că deşi Dumbrăviţa era ipotetic gazda partidei, meciul s-a jucat nu pe teren neutru, cum aţi putea crede că este Mioveni, ci fix… acasă la FC Argeş, care îşi dispută de multă vreme meciurile de „acasă” la Mioveni! Acest talmeş-balmeş nu are niciun fel de logică.
Ideea de bază era însă alta: la Mioveni, alaltăieri, ningea sălbatic, zăpada ajunsese de câţiva centimetri buni, poate chiar vreo 10, iar locul părea mai potrivit pentru probele de biatlon de la Jocurile Olimpice decât pentru fotbal. De altfel, la pauză s-a şi introdus în incintă un miniplug motorizat care a reuşit să îndepărteze zăpada doar în zona careurilor.
Cu vreo două zile mai devreme, un meci din campionatul Spaniei s-a amânat, întrucât din cauza ploilor gazonul schimbat în zilele premergătoare nu garanta integritatea fizică a sportivilor. Este diferenţa dintre dragostea de fotbal şi respectul acordat fotbaliştilor acolo şi, pe de altă parte, nesimţirea cu care sunt trataţi practicanţii acestui sport în ţara asta prost făcută.
