Pe la orele prînzului, ieri, ca tot omul cu trei servicii, mi-am făcut timp pentru a urmări și palpitanta tragere la sorți a grupelor Cupei UEFA în care, caz fără precedent, ne-am trezit cu trei echipe. Băftoși cum sîntem, dacă regulamentul ar fi permis, cu siguranță că ne-am fi bătut între noi, cînd în piscina din Giulești, cînd în mlaștina din Ghencea ori în… nu, că în Ștefan cel Mare s-a ținut terenul după ploi. În orice caz, în speranța că se vor califica măcar două din trei, rămîne să așteptăm noile trageri la sorți, de la iarnă, ca să aflăm în care mlaștini vor juca, totuși, românii între ei, în fazele superioare ale competiției, ceea ce e și mai jenant. Cum vă zic, stăteam și calculam cum ar fi mai bine să cădem. Că timp era destul, prima noastră echipă figurînd pe locurile 25-32, iar celelalte două între 33 și 40; așadar în ultimele două urne. Pînă să le vină rîndul, am fumat vreo 5 țigări, făcînd calcule. Cu ăia nu, că-s tari de tot. Nici cu ăilalți, că joacă nervos acasă. Aici? Parcă-parcă, da’ tot mai bine nu. Aha! Asta-i grupa bună, da’ cum să încapă aici toate trei, dacă nici măcar două n-au voie!? Așa că, într-o primă etapă de ușurare, am văzut-o pe Steaua izvorînd ? din urna a 4-a direct lîngă Hertha, Lens și Sampdoria. Ce naiba să mai zici? Că mai greu nu se poate. Ba se poate! Că la urmă au venit și niște suedezi. Care nu-s norvegieni, deși la ei vara e ca iarna! Oricum, normal ar fi că pe Hertha și Sampdoria le-am prins în deplasare, iar ăstea nu prea le au cu înscrisul de goluri nici pe teren propriu. Pe Halmstad și Lens le vedem la București. De Lens mi-e frică de cînd i-am văzut umilindu-i acum o săptămînă pe polonezii de la Groclin chiar la ei acasă. Dar Steaua se califică, fac pariu. Dinamo ar trebui să zburde acasă cu ȚSKA Moscova și cu Heerenven, ba și la Sofia, cu Levski. Teoretic, are de luat o bătaie, în deplasare, de la Marsilia, cu Olympique. Alta calificată! Și-am ajuns la Rapid: că joacă trei antrenori români în grupă (că-i și Loți aici!) n-ar fi mare chestie, dar cînd s-or bate tată și fiu în Giulești, atunci să te ții nebunie! Pe lîngă ei, mai sînt Stuttgart (în Giulești) și PAOK (la Salonic). Grupă grea, fără scăpare pentru Răzvan… doar dacă nu l-o fi urmărind bafta aia chioară din meciul cu Feyenoord.