Hahn:România trebuie să atragă 30 milioane euro săptămânal, pentru a primi aceiași bani în 2014-2020



România trebuie să atragă fonduri europene de circa 30 milioane euro săptămânal până la finalul acestui an, pentru a beneficia în perioada 2014-2020 de același nivel al fondurilor structurale, a afirmat comisarul UE pentru Politică Regională, Johannes Hahn, după întâlnirea cu premierul Ungureanu.
El a susținut, luni, la Palatul Victoria, o conferință de presă alături de premierul Mihai Răzvan Ungureanu, după ce a participat la reuniunea comitetului interministerial pentru absorbția fondurilor europene.
La finalul ședinței, Hahn a arătat că România trebuie să demonstreze până la sfârșitul acestui an că poate utiliza o mare parte a fondurilor europene, pentru a putea beneficia de același nivel de finanțare și în perioada 2014-2020.
„Conform calculelor noastre, România ar trebui să primească cel puțin aceeași sumă de bani (în exercițiul bugetar 2014-2020 – n.r). pentru a-și continua toate proiectele începute, care trebuie să îmbunătățească condițiile de trai ale cetățenilor români. Prin urmare, este foarte important pentru România să demonsteze că poate utiliza fondurile existente”, a spus comisarul european.
Acesta a subliniat că România ar tebui însă să-și crească rata de absorbție ca o precondiție pentru noua alocare din bugetul UE.
„Doar pentru acest an ar fi necesar să primiți plăți de peste 30 milioane euro sau 131 milioane lei pe săptămână, până la finele anului 2012, pentru a îndeplini toate criteriile”, a precizat Johannes Hahn.
Comisarul UE a arătat, totodată, că România nu a depășit pericolul de a-i fi suspendate plățile din fondurile europene, dar că deocamdată se află în calendarul de măsuri convenit pentru remedierea deficiențelor constatate.
„După discuțiile din toamnă privind întreruperea plăților, România a propus un plan de acțiuni foarte cuprinzător, care trebuie implementat până la sfârșitul lunii iunie. De acesta depinde dacă putem, în cele din urmă, să dăm undă verde sau nu. Pentru moment, însă, nu există dovezi că România nu se află în calendarul convenit, dar există încă un risc”, a apreciat comisarul.
El a atras atenția că administrația trebuie în continuare reformată, iar funcționarii care gestionează fondurile europene trebuie să-și asume atât meritele procesului de absorbție, cât și vina pentru nereușită.
„Trebuie să spun că există o administrație greoaie și aceasta a fost cea mai mare provocare, simplificarea, responsabilități clare. Acest lucru înseamnă că, la sfârșitul zilei, aveți nevoie de o persoană care să-și asume responsabilitatea individuală, care să poată primi aplauze, dar care riscă să-și piardă și slujba. Avem nevoie de acest tip de conducere la orice nivel pentru a avea succes”, a mai spus Johannes Hahn.
Pentru acest an, Guvernul și-a propus să atragă fonduri europene de aproximativ șase miliarde euro.
Președintele Traian Băsescu a declarat recent, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV, că nu exclude o eventuală candidatură la următoarele alegeri prezidențiale a premierului Mihai Răzvan Ungureanu, cu susținerea PDL, însă acesta trebuie mai întâi să reușească la conducerea Guvernului, și a subliniat că principalul criteriu de care va depinde reușita ca premier a lui Ungureanu este absorția în acest an a celor șase miliarde de euro de la Uniunea Europeană.
În urmă cu o săptămână, premierul i-a atenționat pe miniștri și șefii de autorități de management că îi consideră responsabili pentru absorbția în acest an a celor șase miliarde euro din fondurile europene.