Hagi și inadaptabilul C. T. Popescu

Prea o face Gheorghe Hagi acuma pe mironosițul, fiindcă nici el n-a fost prea ușă de biserică la viața lui. Ar fi de ajuns să pomenim că jucătorul Hagi, și nu altcineva, a stat în fruntea loviturii de stat, care l-a destituit acum câțiva ani pe antrenorul naționalei, Victor Pițurcă; iar acum s-a echilibrat balanța, fiindcă tot jucătorii au pus umărul și la mazilirea sa.
Prin anul 2000, Cristian Tudor Popescu a cutezat să scrie un pamflet în ziarul „Adevărul”, avându-l pe Hagi subiect. Mai mare scandal a ieșit atunci ca acum, cu duelul actual, dintre Gică și Gigi, pre numele lor de familie Hagi și Becali. În căpșorul pleșuv al lui Popescu a sărit întreg poporul, fiindcă pe Hagi n-aveai voie să-l critici.
S-a spus, la vremea aceea, despre cel ce conducea ziarul „Adevărul”, că e un „inadaptabil”. Deși C.T. Popescu nu-i nici pe departe marea mea simpatie, aș putea spune că a primit astfel cel mai frumos compliment pe care poți să-l faci unui viețuitor în România.
Firește, dacă s-ar fi spune despre un cetățean al Elveției sau Austriei că-i inadaptabil, calificativul ar constitui o insultă gravă. Un inadaptabil în Elveția, în Danemarca sau în Anglia merită condus la un cabinet de specialitate, unde să i se administreze un tratament medicamentos intensiv cu „adaptol”. Însă a fi inadaptabil în România, unde totu-i pe dos, e cea mai palpabilă dovadă că nu ți-ai pierdut mințile și demnitatea.
Cred că ăsta a fost marele noroc al României de după 1990: că populația ei a numărat, în afară de o mulțime de adaptabili, și câțiva inadptabili de marcă. Ca să fim realiști, cred că țara noastră ar trebui, în timp, să se adapteze acestor inadaptabili, și nu viceversa.