Antrenorul echipei Steaua, Gheorghe Hagi, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost surprins de declarațiile finanțatorului Gigi Becali, care pot destabiliza și să facă rău formației „roș-albastre”.
„După meciul de la Cluj am rămas foarte surprins de ce s-a întâmplat până acum. Într-un moment foarte bun nu cred că aveam nevoie de așa ceva. Suntem încă la începutul unui an competițional și ne jucăm intrarea în Liga Campionilor. Nu sunt lucruri bune, pot să destabilizeze și să facă rău echipei, pentru că echipa cred că are nevoie numai de liniște pentru a lucra ca și până acum și pentru a ne concentra la obiectivul nostru. Programul va continua ca până înainte, dar am rămas foarte surprins, nu era momentul. Lucrurile au mers din ce în ce mai bine, nu sunt motive să destabilizăm sau să tensionăm atmosfera”, a spus Hagi, care a refuzat să răspundă la vreo întrebare de a jurnaliștilor.
Gheorghe Hagi a afirmat că se ține de cuvânt atunci când promite ceva, dar că nu i-a promis lui Becali că va juca cu Mirel Rădoi pe postul de fundaș central, în partida cu CFR Cluj, din cadrul etapei a IV-a a Ligii I.
„Îmi place să păstrez locul și scaunul și nu o să-i judec niciodată pe cei care sunt mai sus decât mine, ar fi o mare greșeală. Cu Gigi vorbesc foarte mult, ca de la patron la antrenor, nu altceva. Dacă promit, mă țin de cuvânt, dar n-am promis nimic, era doar o alternativă ca Rădoi să joace fundaș central. E căpitanul echipei, un jucător valoros, care ne-a ajutat foarte mult, e important pentru Steaua, pentru toți, dar n-am dat nicio garanție. Echipa am făcut-o înainte de meci la ora 17.00, nu am fost foarte clar, trebuia să iau în calcul mai mulți factori și am decis. Rădoi ne poate ajuta atât la mijloc, cât și în apărare”, a spus Hagi.
„Nu am de ce să mă supăr pe Gigi niciodată”
Gheorghe Hagi s-a arătat deranjat de faptul că Gigi Becali se lasă influențat de alte persoane în deciziile pe care le ia în ceea ce privește echipa. „Nu am de ce să mă supăr pe Gigi niciodată, chiar dacă sunt unul care îi mai spune câte ceva din când în când. Îl înțeleg, nu mă supăr și chiar dacă mă supăr, trebuie să îmi treacă foarte repede, nu am de ales. Îmi pare rău că a fost obișnuit într-un fel, că vorbește foarte mult sau că ascultă pe mulți din afară și nu pe cine trebuie. Trebuie să stea mai lângă echipă, să vadă ce e la echipă. Asta e, nu am ce să fac, dar ar fi mai bine să ne asculte și pe noi”, a adăugat Hagi.
Tehnicianul stelist a cerut ca echipa să fie lăsată în pace, iar toate „tunurile să fie puse pe el”. „Lucrurile astea nu ne fac bine, iar primii care vor pierde, vom fi noi. Din punctul meu de vedere mă simt bine, fac meseria din plăcere, chiar dacă sunt supărat pe unele lucruri. În rest, tunurile pe mine, dacă vreți, dar să lăsăm echipa în pace”, a completat Hagi.
El a menționat că înțelege supărarea jucătorilor, care au evoluat mai puțin. „În rest lucrurile merg normal, suntem concentrați pe ceea ce urmează. Sunt un antrenor care a ajuns la un nivel foarte mare. Nu cred că sunt vinovat că încerc să pun în aplicare ce am învățat ca jucător. Vreau să fiu profesionist, vreau să fie disciplină și concurență. Sunt de acord că unii jucători sunt supărați. Cei care nu joacă, e normal să fie supărați”, a spus Hagi.
Hagi a reiterat faptul că echipa pe care o pregătește are nevoie de liniște: „Nu greșesc cu nimic dacă încerc să aplic principiile pe care le-am avut ca jucător. Sunt un antrenor căruia îi place disciplina, echilibrul, iar regulile trebuie să primeze. Într-un colectiv primul care le respectă, sunt eu. Încerc să fiu un exemplu. Nu vreau să judec, ci să lămuresc că Steaua are nevoie de liniște”.
Referitor la decizia Ligii Profesioniste de Fotbal, care a hotărât să reprogrameze partida Farul – Dinamo, din cadrul etapei a V-a a Ligii I, Hagi crede că și meciul Stelei cu Pandurii Târgu-Jiu ar trebui amânat. „Dacă lui Dinamo i se amână meciul, atunci trebuie să ni se amâne și nouă. Dacă nu, nu e problemă, jucăm, dar dacă lor li se face într-un fel, trebuie să ne facă și nouă la fel”, a conchis Hagi.


