HĂDĂRENI

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a soluționat dosarul Hădăreni. Cum îi este felul, tribunalul internațional a analizat cauza în amănunțime, s-a referit la spețe similare rezolvate de înalta instanță, a analizat minuțios prestația (ezitantă) justiției române, spre a elabora o Hotărâre întinsă pe zeci de pagini (inclusiv opiniile separate ale unor membri ai Curții – între care și aceea a magistratului român Bârsan). Precum vă amintiți, în septembrie 1993, în urma unui conflict spontan izbucnit (unde altundeva?) la barul satului Hădăreni, a fost ucis românul Crăciun Chețan, înjunghiat de romi. Întreg satul s-a revoltat, trecând la represalii în urma cărora au fost incendiate 13 case și și-au pierdut viața trei cetățeni români de etnie romă. Hotărârea CEDO reține, din soluția dată de Tribunalul Mureș, paragraful „Cei mai mulți dintre țigani erau fără ocupație, întreținându-se din munci ocazionale, sustrageri și alte activități ilicite (…) Țiganii au primit loturi în folosință pe care nu le-au lucrat, ocupându-se cu sustrageri comise în grup și cu violență, ținta activităților infracționale fiind proprietatea privată, ceea ce a declanșat atitudini de revoltă mai puternice decât cele anterioare”. Deși menționată în corpul Hotărârii, respectiva constatare nu pare a fi avut nici o relevanță; CEDO analizează desfășurarea faptelor exclusiv din momentul izbucnirii conflictului. Sigur că este profund regretabilă modalitatea de a-ți face singur dreptate cu parul – deși western-urile americane s-au nutrit totdeauna din reacția de apărare a colectivităților împotriva agresorilor. Viața-i viață, filmu-i film și, între timp, locul șerifului singuratic și neputincios l-a luat aparatul polițienesc statal, mult mai potent și, în același timp, deplin responsabil de asigurarea drepturilor cetățenești, egal protejate. De fapt, aici se află și cheia interpretării CEDO: polițiștii români au instigat la distrugere, în loc să încerce aplanarea conflictului. Și se pare că, într-adevăr, așa s-au petrecut lucrurile. Statul român a decis condamnări, a reconstruit casele romilor (dar, se spune, nu până la capăt), a acordat despăgubiri (găsite de CEDO ca insuficiente), a stabilit pensii de urmaș – într-un cuvânt, și-a recunoscut partea de responsabilitate. Bizar rămâne faptul că judecătorii CEDO au reținut, în Hotărâre, formulări de genul „se pare că polițiștii erau sub influența alcoolului”, ori „se pare că lucrătorii de poliție nu au acționat…” Oricum, potrivit tuturor mărturiilor, prezența Poliției, cel puțin pasivă, n-a aplanat confruntarea etnică – dimpotrivă chiar. De aici încolo intră în acțiune rapacitatea avocaților și se solicită despăgubiri (de unde-și trag partea procentuală). Cum bunurile presupuse a fi incendiate n-au cum fi atestate prin documente (ar fi ars) se pretind sume ce ar justifica posesia de mobilier măcar Bidermayer în locuințele romilor! În podul casei lui Iulius Moldovan ar fi ars o tonă de lână – numai că, în evidențele fiscale ale Primăriei, nu a fost înregistrată niciodată vreo taxă ori impozit datorate de reclamant pentru practicarea oieritului. Același Iulius pretinde (cu martori) daune materiale rezultate din incendierea sumei obținute prin vinderea a 260 de oi. Din nou, în evidențele Primăriei, solicitantul apare ca… fără venituri și neplătitor de impozite! Și tot așa înainte!… De neînțeles pentru CEDO (dar și pentru noi!) este refuzul statului de a rambursa cheltuielile de înmormântare a victimelor, ca și anumite referiri cu tentă discriminatorie în hotărârile instanțelor mureșene. Una peste alta, Curtea dă dreptate reclamanților romi, având drept suport central al deciziei neîndeplinirea unor obligații pozitive ale statului privind „asigurarea respectului efectiv al vieții private și familiale și al dreptului la domiciliu (…) indiferent de circumstanțe sau de comportamentul victimei”. Din bugetul României, câteva sute de mii de euro (cam o zecime din ce s-a solicitat) urmează a fi acordate reclamanților romi, care, în paranteză fie spus, își declară acum domiciliile în Spania și Marea Britanie.
Un singur mare uitat în Hotărârea CEDO: mortul român Crăciun Chețan. Parcă nici n-ar fi existat!