Să vezi și să nu crezi!

Habemus museum!



S-a decis prin lege: de la 1 martie vom avea un Muzeu al locomotivelor. Departe: la Dej, unde sunt păstrate 25 de exemplare din vechile mașini cu aburi ale secolului trecut. Poate cititorii își mai amintesc de articolele noastre publicate în această rubrică prin care de ani buni tot propunem înființarea unui asemenea muzeu, cum în mai toate țările există, din Bulgaria până-n India, Canada ori Brazilia (în SUA, într-un singur drum de la Columbus la Niagara am vizitat trei astfel de instituții muzeale).
Ceea ce pompos se intitulează acum „Muzeul CFR” de pe Grivița Bucureșteană e-o caricatură: nu se poate evoca istoria căilor ferate române doar expunând tăblițe cu inscripția „impiegat de mișcare”, compostoare și aparate Morse. Fără istoria locomotivei, istoria CFR rămâne bearcă, fadă și inexpresivă! Considerând că locul cel mai potrivit nu poate fi decât Capitala, am sugerat utilizarea liniilor nefolosite din cotlonul Gării Basarab, acolo unde se parcau vagoanele P (penitenciar), acum cvasidispărute, deținuții fiind transportați de la o pușcărie la alta în mașini moderne, cu aer condiționat. Nu-i vorbă, linii goale, ruginite și năpădite de buruieni găsim acum din belșug în orice gară, așa că nu spațiul ar constitui impedimentul, ci obșteasca inerție, care, până la urmă, a patronat mistuirea unei bune părți din fondul muzeal depozitat ici-colo, trecut în acte ca patrimoniu și ori furat bucată cu bucată, ori vândut pe nimic în străinătate.
S-a decis înființarea muzeului la Dej – tot e ceva. La fel de bine se putea amplasa la Sibiu, unde-s păstrate 40 de mașini cu abur, nu 25 ca la Dej, ori la Reșița, unde au fost adunate cu grijă exponate de excepție, între care și locomotiva „Resicza”, construită în 1860 (se zice că un Muzeu CFR, înființat în 1994, ar exista și la Sibiu, dar, în afară de titulatură, cu ce laudă? Are un program, buget, fonduri, inițiative, organizează acțiuni de răsunet? Dacă după acest model va funcționa și muzeul de la Dej, nu s-a rezolvat nimic.)
Un muzeu al locomotivei se cuvine să fie o instituție vie, care să ofere vizitatorului nu numai epave încremenite, ci și demonstrații de funcționare, poate și scurte călătorii în incintă și-n afara ei. Aș crede că într-o asemenea instituție s-ar cuveni adunate toate locomotivele cu aburi care au circulat pe liniile României și care, prin minune, deși ruginite și descompletate, se mai pot găsi pe unde nu te aștepți. Cele două din Gara Fetești, înregistrate în categoria „Tezaur”, și de ani în șir atacate profesionist de hoții de fier vechi, vor rămâne curând doar cu roțile, șapte mașini de la Reșița urmează a fi scoase la licitație de creditori (deși-s și ele incluse la „Tezaur”!), iar cele mai valoroase piese au fost scandalos cadorisite în străinătate, unde o astfel de locomotivă evaluată la (minimum) 65.000 de euro am vândut-o cu 4.000! Preț de fier vechi!
Așa a plecat peste hotare și mașina 40.003, serie unicat nu numai în Balcani, construită în 1908 pentru singura linie dințată de la noi, Bouțari-Sarmizgetusa. O surată a ei, 40.008, am descoperit-o prin anii ’70 în depoul Bârlad, pe post de cazan de aburi. Am scris două pagini în „Flacăra” lui Păunescu, arătând incredibila valoare muzeistică a ciudatei arătări cu un al doilea grup de cilindri interior, menit să angreneze trudnic șina dințată. Regionala CFR s-a sesizat, a adus-o și a expus-o la Iași într-un „orășel al copiilor” dintr-un cartier mărginaș. În câteva luni, n-a mai rămas nimic din ea: furată piesă cu piesă, a căptușit buzunarele hoților de fier vechi! Până și locomobile care, pe vremuri, treierau la arie, le-am dat aproape de pomană pentru completarea „fondului de aur” al muzeelor austriece și germane, ca să nu mai vorbim despre pitoreștile locomotive de linie îngustă achiziționate de colecționari din Slovacia, Austria, Germania și Serbia și transportate rapid cu camionul peste graniță, înainte să se sesizeze cineva. Și de s-ar fi sesizat… măsuri tot nu lua nimeni!
Iar pentru a asigura funcționarea liniilor turistice de la noi cu „mocănițe”, s-au importat la prețuri zdravene mașini chiar din țările în care am exportat pe trei firfirici! Nu se mai știu prea multe despre astfel de locomotive, generația tânără probabil că nici n-a călătorit vreodată cu un tren remorcat de pufăitoarea, harnica și modesta mașină cu aburi. Drept pentru care, din neștiință combinată cu „revoluționară” dorință politică de epatare, apar în presă aberații monumentale. Juna Florina Pop scrie într-un ziar din Cluj, apropo de înființarea noului muzeu, monumentala tâmpenie potrivit căreia locomotiva nr. cutare „o conduceau doar mecanicii din conducerile locale ale PCR” (!!!) și că urmează a fi reconstruit un vagon „identic cu cel folosit la deportarea evreilor”. Din imagine rezultă că nu-i vorba decât despre cunoscutul vagon de marfă tip G, utilizat în mii și mii de exemplare pe rețeaua CFR, ce poate fi aflat și azi pe diverse linii moarte ale decedatelor triaje. A agăța aiuristic o cumplită tragedie umană unui inept demers gazetăresc nu-i altceva decât impietate și-atât.



Recomandări

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire
30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire