Fitness

Gym în sufragerie



Gym în sufragerie
Gym în sufragerie

Trăim într-o epocă a vitezei, așa că până și 5 minute de sport contează. De cele mai multe ori găsim scuze de a nu face mișcare pe motiv că nu putem ajunge la o sală de fitness.
Îți dorești un corp armonios și o siluetă de vis și pentru asta gimnastica la domiciliu este cea mai comodă metodă. Cu puțină perseverență, poți să eviți sedentarismul și să te menții în formă.
Persoanele care fac zilnic exerciții fizice, au greutatea corpului corespunzătoare vârstei. Activitatea fizică prezintă că avantajul faptul că îmbunătățește metabolismul și circulația sângelui.
Exercițiile fizice trebuie executate într-o încăpere aerisită, luminoasă și chiar pe un fond muzical antrenant, fiind foarte important ritmul în care sunt efectuate exercițiile.
EXERCIȚII
Pentru piept – Poziția stând depărtat, adu-ți brațele în față, cu antebrațele paralele cu corpul. Din această poziție împinge în palme, după care relaxează. Se fac zilnic 100 repetări.
Pentru mușchii pectorali – Cu 2 sticle de jumătate de litru în mâini, se îndoaie brațele din cot, iar antebrațele se apropie de piept. Apoi se îndepărtează în față, până când tot membrul superior va fi întins înainte. Se fac 4 serii a câte 8 repetări.
Pentru coapse – Stând cu o mână sprijinită de spătarul unui scaun sau masă, cealaltă mână poziționată în talie, ridică piciorul lateral, cu vârful îndoit și genunchiul orientat înainte. Se fac 4 serii a 8 repetări.
Pentru fesieri – Din culcat pe spate, cu picioare îndoite se ridică bazinul deasupra solului. Încordează abdomenul și fesele. Se repetă de 100 ori.
Pentru abdomen – Din poziția culcat dorsal cu mâinile la ceafă, încordează abdomenul și ridică umerii de la podea. Se fac 4 serii a câte 25 repetări.
Sursa: www.idieta.ro



Recomandări