Actrița Gwyneth Paltrow, însărcinată cu al doilea copil, vrea să exorcizeze casa ei din Londra, despre care crede că este bântuită, și să creeze în interiorul ei o atmosferă pozitivă înainte de a naște, relatează site-ul itv.com.
Gwyneth și soțul ei, Chris Martin, solistul trupei Coldplay, au declarat în mai multe rânduri că vila lor în valoare de 3,5 milioane de lire sterline din Belsize Park este plină „de energie negativă”.
Cuplul este convins că energiile negative din casă sunt responsabile pentru problemele pe care Gwyneth le-a avut în timpul sarcinii și a cerut ajutor centrului Cabala din Londra, la recomandarea Madonnei.
Se pare că zece adepți ai Cabala de sex masculin urmează să facă ritualul de exorcizare, citind psalmi și sunând dintr-un corn.