Gwyneth Paltrow îl susține pe Barack Obama



Gwyneth Paltrow îi invită pe americanii care trăiesc în afara granițelor SUA să-l voteze pe Barack Obama, în cadrul unui spot electoral realizat pentru politicianul democrat de către Democrats Abroad, o divizie a partidului care are ca țintă emigranții, informează Telegraph Online.
Actrița americană, care locuiește la Londra cu soțul său, Chris Martin, solistul trupei de rock Coldplay, încurajează emigranții să se înregistreze pentru a putea să voteze la alegerile prezidențiale din SUA, din noiembrie.
Alături de alți americani care trăiesc în afara țării, Gwyneth Paltrow îi invită pe alegători să-i urmeze exemplul într-un nou spot electoral.
„Începe chiar acum. Eu voi vota din Londra, tu poți vota de oriunde. Chiar dacă locuiești în afara Statelor Unite, trebuie să o faci, pentru că fiecare vot contează”, spune actrița în spotul de promovare care îl are ca subiect pe Barack Obama.
Democrats Abroad, divizia democrată responsabilă de atragerea voturilor emigranților estimează că mai peste șase milioane de simpatizanți ai partidului locuiesc în afara granițelor Statelor Unite.