Gwen Stefani va lansa o linie de haine pentru copii



Cântăreața Gwen Stefani, însărcinată cu primul său copil, nu crede că există destule haine stilate pentru copii și vrea să-și creeze propriul brand în acest domeniu, relatează site-ul femalefirst.co.uk.
Starul deține deja o companie producătoare de haine, Lamb Clothing.
„Bebelușii nu au ce purta, așa că sunt foarte hotărâtă să schimb situația”, a declarat cântăreața pentru jurnalul britanic News of the World.
Gwen Stefani a anunțat, luna trecută, pe scena unui concert pe care îl susținea în Florida, că este însărcinată cu primul copil.