Punctul de vedere prezentat de Ministerul Economiei la finalul negocierilor cu Roman Copper, când ministerul și-a anunțat intenția de a relua privatizarea Cupru Min în lipsa unui acord cu reprezentanții firmei canadiene, este singurul luat în calcul, susține Guvernul.
„Guvernul nu are altă poziție decât cea exprimată de Ministerul Economiei la finalul negocierilor. Acel punct de vedere al Mnisterului Economiei este ultimul și pe acela contăm”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, răspunzând unei întrebări a presei pe această temă.
Firma canadiană Roman Copper a câștigat licitația pentru preluarea pachetului integral de acțiuni al Cupru Min, la prețul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste prețul de pornire a licitației, de 57,3 milioane euro.
Termenul de semnare a contractului a expirat vineri, dar firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar o garanție pentru investițiile de mediu, să achite în maximum o lună de la avizul CC prețul pentru acțiuni și să accepte publicarea documentului de privatizare, asftel că acordul nu a fost semnat.
Ministrul Economiei, Lucian Bode, a anunțat vineri seara, la finalul negocierilor, că partea română a cerut firmei canadiene să constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro pentru a garanta astfel realizarea investițiilor de mediu, să plătească suma pentru acțiuni, de 200,7 milioane euro, în termen de 30 zile de la obținerea avizului Consiliului Concurenței și autorizației integrate de mediu-ambele fiind condiții suspensive în contract. De asemenea, partea română a cerut publicarea imediată a contactului de privatizare.
„Roman Copper nu a aderat la aceste condiții. Ministerul Economiei va analiza situația creată și suntem pregătiți să reluăm privatizarea”, a spus Bode.
Reprezentanții Bayfront Capital Partners, care controlează firma canadiană, au arătat însă că au ajuns, vineri, la un „acord verbal definitiv” cu autoritățile române în privința preluării Cupru Min și că se așteaptă la aplicarea acestei înțelegeri.
Marți, firma canadiană Roman Copper a reiterat că este gata să aplice toate condițiile impuse de Guvern pentru preluarea companiei miniere, inclusiv obligații financiare care nu au fost incluse în documentația inițială de licitație.
Roman Copper a adaugat că va prezenta în următoarele zile alte detalii ale planurilor companiei față de Cupru Min și că se așteaptă la continuarea cooperării cu autoritățile române pentru ca tranzacția să fie finalizată.
Conducerea Roman Copper a anunțat totodată că dorește să se întâlnească cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu și ministrul Economiei pentru clarificarea neînțelegerilor apărute în negocierile de preluare a Cupru Min, firma anunțând și angajarea a doi co-fondatori ai companiei canadiene Valhalla cu rezidență în România.
Ministrul Economiei Lucian Bode și ambasadorul Canadei la București au mers marți la Palatul Victoria.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, a afirmat că ambasadorul Canadei a venit la sediul Guvernului pentru o întâlnire progaramată cu Andreea Paul, consilierul economic al premierului, pe tema mai multor investiții canadiene în România.
Suciu a mai spus că ministrul Economiei s-a întâlnit cu premierul Ungureanu pentru a clarifica mai multe poziții înainte de întâlnirea cu sindicatele, care a aavut loc marți după-amiaza.
Cupru Min deține exploatarea Roșia Poieni, unde sunt concentrate 60% din rezervele de cupru ale României.
Compania a încheiat anul 2010 cu un profit de 18,8 milioane lei, iar la sfârșitul anului 2011 a înregistrat o cifră de afaceri netă de 150,6 milioane lei și un profit net de 30,7 milioane lei. La finele anului trecut, Cupru Min avea datorii de 64,4 milioane de lei.