Guvernul vrea să reducă termenul la dosare în Prima Casă și extinde perioada la antecontract



rnul intenționează ca, împreună cu băncile, să reducă termenul de finalizare a dosarelor pentru „Prima Casă” și să propună un termen mai lung cu până la 20 zile pentru încheierea antecontractelor de vânzare-cumpărare a caselor, analizând și varianta unui nou program de stimulare a construcțiilor
Premierul Emil Boc s-a întâlnit, vineri, cu conducerea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, la sediul instituției, pentru a discuta în principal despre stadiul derulării programului „Prima Casă”, precum și despre instrumentele de sprijinire a IMM-urilor.
Șeful instituției, Aurel Șaramet, a fost contactat telefonic de premierul Emil Boc cu doar 10 minute înainte și anunțat de această vizită.
Surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că premierul și președintele Fondului au analizat diferite variante de „dinamizare” a procedurilor de derulare a programului „Prima Casă” și de încurajare a construcțiilor noi, printr-un alt program similar acestuia.
„Premierul a cerut ca, împreună cu băncile, să fie găsite soluții pentru reducerea termenului de finalizare a dosarelor depuse pentru cumpărarea de case prin credite garantate de stat, concomitent cu extinderea perioadei de încheiere a antecontractului de vânzare-cumpărare a locuinței, de la aproximativ 30 zile în prezent la 45-50 zile”, au arătat sursele citate.
La finalul discuției, șeful Guvernului a declarat că trebuie identificate soluții pentru aprobarea mai rapidă a cererilor, arătând că se pierde prea mult timp cu circulația documentelor.
El a arătat totodată că este necesar să fie încurajate și construcțiile noi, în condițiile în care până în prezent au fost depuse doar aproximativ 100 de cereri de creditare pentru astfel de proiecte.
„Constructorii și cetățenii au o anumită reticență să intre într-un asemenea program, din cauza faptului că avansul se dă numai după ce lucrarea este făcută. Trebuie să găsim o modalitate și să conservăm o parte și din garanțiile de stat pentru componenta caselor care se construiesc de la zero. Deocamdată, 100 din 1.500 de cereri sunt pentru case care se construiesc de la zero”, a spus Boc.
Potrivit premierului, până în prezent au fost înregistrate peste 1.500 de cereri de creditare cu garanția statului pentru achiziționarea unei locuințe.
Președintele Fondului, Aurel Șaramet, a arătat că va avea, săptămâna viitoare, o nouă discuție cu reprezentanții băncilor implicați în program, pentru a găsi soluții de reducere cu până la 5 zile a termenului de finalizare a dosarelor, de renunțare la anumite proceduri și de încheiere de antecontracte care să prevadă o perioadă mai mare pentru finalizarea procedurilor.
Persoanele care vor să ia credite prin programul „Prima Casă” vor plăti un avans de 5% pentru o locuință de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferența din prețul de achiziție, iar rata dobânzii va fi EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piața interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piața interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de finanțator.
Guvernul a stabilit pentru 2009 un plafon de garantare de un miliard de euro.