Guvernul vrea să amâne, cu șase luni, calendarul de liberalizare a prețurilor gazelor naturale, dar comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, a recomandat respectarea actualului calendar.
Departamentul pentru Energie i-a transmis lui Oettinger, în luna mai, o scrisoare în care a anunțat intenția Guvernului, recomandarea oficialului european fiind însă păstrarea calendarului.
„Comisarul a subliniat faptul că impactul prețului energiei asupra competitivității industriei europene reprezintă o problemă de interes pentru Comisie. Comisarul a arătat că prețul gazelor de pe piața locală trebuie privit în perspectivă, raportat la prețurile de pe piața UE, menționând că în anul 2011, prețul reglementat pentru consumatorii industriali din România era cel mai mic din Uniune. Răspunsul oficialului european include recomandarea de a respecta calendarul de liberalizare, atrăgând atenția asupra faptului că, potrivit legislației în vigoare, ANRE este instituția abilitată să ia decizii privind prețul gazului din producție locală și a calendarului de liberalizare a prețurilor”, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Energie.