Guvernul vrea ca până la 15 martie să înființeze Autoritatea de Supraveghere Financiară



Proiectul de înființare a Autorității de Supraveghere Financiară va fi prezentat astăzi în Guvern și va rămâne în dezbatere publică, iar președintele acestei noi structuri va fi numit de către Parlament pe baza experienței în domeniu și ținând cont de opinia BNR, a anunțat premierul Victor Ponta.
El a precizat că actul normativ va fi aprobat de viitorul Executiv și a explicat urgența documentului, promovat sub forma unei ordonanțe de urgență, prin faptul că se dorește ca până la 15 martie să fie îndeplinite toate procedurile pentru înființarea noii autorități, fiind nevoie de „o mișcare rapidă” de adaptare la noile realități în domeniu.
Guvernul va desființa autoritățile de supraveghere din domeniul financiar, cu excepția celor care țin de BNR, astfel că atribuțiile și tot personalul CNVM, CSA și CSSPP vor fi preluate până cel târziu în luna martie a anului viitor de către o nouă instituție – Autoritatea de Supraveghere Financiară.
În proiectul de ordonanță de urgență care prevede constituirea noii autorități, Guvernul motivează caracterul de urgență al actului normativ invocând disfuncționalitățile constatate, mai ales în ultima perioadă, în activitatea desfășurată în sectorul pieței de capital și cel al asigurărilor, care impun adoptarea unor măsuri de ordin legislativ pentru asigurarea eficientizării activității de supraveghere sectorială realizată în afara ariei de competență a băncii centrale.
Luni seara, premierul Victor Ponta declara că a discutat cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre constituirea Autorității de Supraveghere Financiară și că urma să mai aibă, ieri, o nouă discuție cu acesta, deoarece decizia de înființare a unei astfel de structuri nu fusese încă luată.