Guvernul va scoate la vânzare până la finele anului 20% din acțiunile la CFR Marfă



Guvernul va scoate la vânzare până la finele anului un pachet reprezentând 20% din acțiunile CFR Marfă prin ofertă publică inițială, urmând să privatizeze operatorul de transport atunci când condițiile pieței o vor permite, se arată în scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI.
Pentru vânzarea pachetului de acțiuni va fi selectat un consultant juridic și o bancă de investiții pentru oferta publică inițială.
Totodată, compania va disponibiliza aproximativ 3.000 de angajați, va angaja management privat și va integra filialele în unitatea centrală.
Compania are în prezent aproximativ 10.600 de anagajați.
Disponiblizările ar urma să aibă loc de la 1 iunie, potrivit președintelui Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, care a declarat că CFR Marfă a început în 8 aprilie notificarea organizațiilor sindicale și a Inspecției Muncii privind disponibilizările.
Cel mai mare operator de transport feroviar a încheiat anul trecut cu pierderi de 354,2 milioane de lei, în creștere cu 3,5% față de 2009, în condițiile în care a transportat un volum de marfă mai mare cu 4,1%.
Pentru acest an, CFR Marfă estimează că va transporta același volum de marfă, respectiv 30,7 de milioane de tone.
CFR Marfă deține un parc de material rulant de peste 42.000 de vagoane și peste 900 locomotive.