Guvernul va majora salariile în raport cu inflația și va menține blocate angajările, în 2010-2011



Salariile în sectorul bugetar vor fi majorate, în perioada 2010-2011, la un nivel corelat tot cu rata inflației, sub nivelul productivității muncii, iar angajările în sectorul public vor fi blocate, ca și în acest an, Executivul fiind hotărât să continue politica de reducere a cheltuielilor Continuarea de către Guvern a unei politici bugetare restrictive este prezentată în varianta actualizată a Programului de convergență, ediția 2008, obținută de MEDIAFAX.
Documentul, care av fi transmis Comisiei Europene, arată că Executivul a propus, prin proiectul de buget pentru 2009, ajustarea sustenabilă a cheltuielilor pentru bunuri și servicii cu 1,6% din PIB (prin reducerea nominală a acestora cu 15%), a subvențiilor cu 0,4% din PIB și a cheltuielilor de personal cu 0,9% din PIB, până la nivelul de 7,5% din PIB.
„Pentru perioada 2010-2011, Guvernul este decis că continue raționalizarea cheltuielilor curente prin reducerea subvențiilor și acordarea unor majorări salariale prudente la nivelul creșterii prețurilor de consum și blocarea angajării în sectorul public, inclusiv analizarea structurilor organizatorice și funcțiilor instituțiilor finanțate din venituri proprii, pe baza cărora vor fi elaborate propunerile de raționalizare a cheltuielilor acestora”, se arată în document.
Executivul apreciază că reducerea graduală a creșterii prețurilor administrative, promovarea unei politici salariale prudente, creșterea salariilor sub nivelul productivității muncii și continuarea reformelor structurale în perioada 2009-2010 vor menține procesul de dezinflație pe o traiectorie sustenabilă. Astfel, rata inflației este estimată să scadă gradual până la nivelul de 3,2% în anul 2011.