Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat, luni, că de mai multe luni se lucrează la elaborarea unui program de sprijinire a tinerilor care au crescut în centre de plasament, astfel încât, pe o perioadă de doi ani, statul să suporte pentru aceștia costurile chiriei și întreținerii unei locuințe, scrie Mediafax.”Aici este vorba de a găsi o soluție, un pachet de soluții pentru tinerii care ies din sistemul instituționalizat. În prezent, statul are grijă de acești copii până la 18 ani, sau până la 26 de ani dacă merg la studii, apoi își ia mâna de pe acei copii și îi lasă într-o zonă lipsită de sprijin, fără pregătire pentru viața în societatea contemporană. De câteva luni lucrăm cu Ministerul Fondurilor Europene, pentru că finanțarea va fi integral de acolo, la proiectul „Prima Cameră”.





