Guvernul va împrumuta primăriile cu 1,69 miliarde lei și rambursare de până la 20 de ani

Guvernul va împrumuta primăriile cu 1,69 miliarde lei din Trezorerie, cu o perioadă de rambursare de până la 20 de ani, cu argumentul că acestea nu au bani pentru a cofinanța proiecte europene și a plăti corecțiile aplicate unor lucrări în derulare și nici băncile nu sunt interesate să le împrumute, informează Mediafax.Împrumuturile vor fi contractate fără limită de îndatorare, până la sfârșitul lunii iulie de la Ministerul Finanțelor, din vărsăminte din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreria Statului.”Multe proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, implementate de către autoritățile administrației publice locale înregistrează întârzieri sau chiar se află în blocaj, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale pentru a asigura cota de 2% cofinanțare proprie sau pentru a asigura cheltuielile neeligibile, fără de care nu se pot finaliza proiectele. Totodată, ca urmare a unor corecții aplicate proiectelor aflate în implementare, autoritățile administrației publice locale sunt în imposibilitatea achitării acestora și asigurării finanțării implementării în continuare a proiectelor. Deși multe dintre unitățile administrativ-teritoriale au lansat proceduri de achiziție publică, băncile nu s-au arătat interesate în acordarea de împrumuturi”, este argumentul dintr-un proiect de ordonanță de urgență.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

CJ Suceava va aproba repartizarea sumelor transmise de Ministerul Finanțelor pentru echilibrarea bugetelor locale ale primăriilor

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației