Guvernul va emite o hotărâre pentru a permite CNSAS să funcționeze în continuare



Guvernul va emite o hotărâre prin care va permite Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) să funcționeze în continuare, fără a fi trecut în subordinea Guvernului, iar ulterior va aproba o ordonanță de urgență care va ține cont inclusiv de decizia Curții Constituționale, a anunțat premierul Călin Popescu Tăriceanu.
„Voi căuta o soluție ca activitatea CNSAS să continue, iar dosarele să rămână în cadrul unei instituții publice, nu să revină în zona Serviciului Român de Informații sau la armată, unde accesul era practic imposibil pentru cetățeni. Voi încerca în perioada următoare să găsesc o formulă juridică, probabil o hotărâre de guvern care să permită CNSAS să funcționeze în continuare și urmează să elaborăm o ordonanță de urgență care să țină cont de decizia Curții Constituționale și care să dea justiției partea de judecare a calității de colaborator, necolaborator al Securității”, a spus Tăriceanu, în conferința de presă care a urmat discuției cu reprezentanții CNSAS.
Premierul a arătat că decizia Curții Constituționale trebuie avută în vedere, dar a precizat că nu dorește ca România să facă notă discordantă față de fostele țări comuniste în ceea ce privește dosarele Securității.
Întrebat în finalul conferinței, în timp ce părăsea sala, dacă CNSAS va fi trecut în subordinea Guvernului, premierul a răspuns negativ.
Constantin Ticu Dumitrescu, membru al Consiliului, a precizat că ordonanța de urgență, elaborată prin consultarea partidelor politice, va reglementa viitoarea Lege a CNSAS.
Un alt membru al Consiliului, Mircea Dinescu, a arătat la rândul său că actualul Consiliu își va păstra atât denumirea, cât și sediul, iar cetățenii vor avea în continuare drept de acces la propriul dosar.
Șeful Guvernului a discutat, luni, cu reprezentanții instituției despre situația creată în urma deciziei de joi a Curții Constituționale (CC) prin care Legea CNSAS a fost considerată drept neconstituțională, fiind astfel admisă excepția ridicată în procesul Dan Voiculescu – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Ca urmare a acestei decizii, mai multe organizații nonguvernamentale au cerut, duminică, în Piața Universității, revocarea judecătorilor Curții Constituționale, precum și a Avocatului Poporului, care nu a reprezentat interesele poporului în acest caz.